SUA: Pence neagă că ar fi autorul editorialului anonim din NY Times

Vicepreşedintele american, Mike Pence, a afirmat că editorialul anonim din New York Times critic la adresa lui Trump este „o încercare evidentă de a distrage atenţia de la creşterea economică şi succesul preşedintelui”, scrie The Guardian. Într-un interviu pentru CBS care va fi difuzat în întregime duminică, Pence a negat că oficiali din Casa Albă ar fi discutat despre înlăturarea lui Trump de la putere, conform news.ro .

Pence, care a fost suspectat că ar fi chiar el autorul editorialului, a afirmat că „nu ştie” cine a scris articolul.

Citește și : Grecia: Alexis Tsipras promite „renaşterea” ţării sale după opt ani de austeritate

„Dar pot să vă spun că este o ruşine. Cred că autorului şi celor de la New York Times ar trebui să le fie ruşine”, a declarat Pence.

Al 25-lea amendament din Constituţia SUA prevede că preşedintele poate fi înlăturat de la putere dacă nu este capabil „să îşi folosească puterile şi să îşi îndeplinească responsabilităţile”. Amendamentul poate fi invocat doar de vicepreşedinte sau de membri ai cabinetului. Întrebat dacă au existat discuţii despre acest proces, Pence a afirmat: „Nu. Niciodată. De ce am discuta despre acest lucru?”

Pence l-a atacat şi pe fostul preşedinte Barack Obama, care a ţinut recent un discurs critic la adresa lui Trump.

„Adevărul este că pe parcursul celor opt ani, în ciuda a ce spune preşedintele Obama, ţara a trecut prin momente dificile.”

Citește și : Premierul Abhaziei a murit într-un accident rutier

Vorbind pentru Fox News, Pence a precizat că „este foarte dezamăgitor să îl vedem pe Obama cum încalcă tradiţia foştilor preşedinţi şi se implică în politică şi aduce aceleaşi argumente obosite pe care el şi liberalii le-au tot adus în ultimii opt ani.”

This post was last modified on 09/09/2018 14:53 14:53

Tags: Casa AlbaeditorialMike PenceNew York TimesTrump
Categorii: Știrile zilei