SUA, profund ‘preocupate’ de încercarea de a-l înlătura pe primarul oraşului Istanbul, condamnat la închisoare

Washingtonul a declarat joi că este profund “îngrijorat” de încercarea de a-l înlătura pe primarul Istanbulului, o figură a opoziţiei turce, condamnat la închisoare şi privat de drepturile sale politice, cu şase luni înainte de alegerile prezidenţiale cruciale din Turcia, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Statele Unite ale Americii sunt profund îngrijorate şi dezamăgite de verdictul instanţei turce împotriva primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care l-a condamnat la doi ani şi şapte luni de închisoare şi la suspendarea activităţilor sale politice”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, potrivit unui comunicat.

Citește și : General ucrainean: Nu va exista un acord de încetare a focului de Anul Nou

“Cerem guvernului să înceteze urmăririle penale pentru ‘insultă’ şi să respecte drepturile şi libertăţile cetăţenilor turci, în special prin asigurarea unui mediu propice dezbaterii publice”, a adăugat el.

Zeci de mii de persoane s-au adunat joi la Istanbul în prezenţa tuturor liderilor opoziţiei turce pentru a-l susţine pe primarul Ekrem Imamoglu, care a făcut recurs împotriva condamnării sale.

Imamoglu, 52 de ani este acuzat de “insultă” la adresa membrilor colegiului electoral – pe care i-a calificat drept “idioţi” – care îi invalidaseră victoria, înainte ca un nou scrutin să-l reconfirme trei luni mai târziu.

Citește și : Autoritățile din Kiev au primit sub formă de ajutor patru excavatoare și zeci de generatoare electrice

Tags: Ekrem ImamogluIstanbulStatele Unitewashington
Categorii: Diaspora