X

SUA prropun Rusiei purtarea unor discuții pe marginea disputei privind tratatul INF

Statele Unite au propus să poarte discuții cu Rusia asupra chestiunilor legate de controlul armelor în preajma unei întruniri a Organizației Națiunilor Unite care va avea loc sâptămâna viitoare la Beijing, a declarat joi un oficial superior al Departamentului de Stat, relatează Reuters, potrivit mediafax.

Sub-secretarul de Stat, Andrea Thompson, a declarat că aproape sigur discuțiile vor include și o dispută pe marginea unui tratat din timpul Răzbioiului Rece care limitează amplasarea rachetelor cu rază medie de acțiune.

Citește și : Italia: Salvini, inculpat pentru sechestrare de persoane

 

Washingtonul s-a angajat să se retragă din pact din cauza dezvoltării de către Moscova a unei noi rachete de croazieră care încalcă prevederile Tratatului Forțelor Nucleare Intermediare (INF).

Moscova a negat faptul că rachetele în cauză, Novator 9M729 (denumite SSC-8 de către NATO), încalcă înțelegerea, care împiedică ambele părți să amplaseze rachete terestre cu rază scurtă și medie de acțiune în Europa.

Moscova spune că raza de acțiune a rachetelor o menține în afara tratatului și acuză Statele Unite că inventează pretexte false pentru a ieși dintr-un acord pe care dorește oricum să-l părăsească pentru a-și dezvolta propriile rachete.

Thompson a declarat că Statele Unite au prezentat Rusiei o propunere pentru un test “verificabil” al razei de rachete, dar Moscova nu a fost de acord cu planul.

Cu excepția cazului în care rușii nu vor respecta prevederile Tratatul INF, Statele Unite își vor menține decizia de a părăsi pactul la sfârșitul unei perioade de 60 de zile pe 2 februarie, a spus Thompson.

Citește și : Bashar al-Assad suspendă vizele speciale pentru mai mulți diplomați europeni la Damasc

Tags: acordAndrea ThompsonINFmoscovaNATOStatele Unite
Categorii: Diaspora