SUA: Cel puțin opt persoane au fost ucise în atacul armat din Texas

Publicat:

Mai multe persoane au fost ucise vineri după ce un individ înarmat a deschis focul într-un liceu din Texas, au relatat posturi de televiziune, în timp ce preşedintele Donald Trump a atras atenţia că “ne putem aştepta la veşti proaste”, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Focuri de armă într-o şcoală din Texas. Primele informaţii arată că ne putem aştepta la veşti proaste”, a scris pe Twitter liderul de la Casa Albă, care a mai spus că este vorba de un “atac oribil”.


Citește și : SUA: Atac armat într-un liceu din Texas. Mai multe persoane au fost rănite

Poliţia a anunţat apoi la scurt timp că în între opt şi zece persoane şi-au pierdut viaţa în incident. Tot conform poliţiei, atacatorul era un elev al liceului.

Anterior, un jurnalist al postului local de televiziune KHOU a citat trei surse distincte care au spus că cel puţin opt persoane au fost ucise, în timp ce CNN a relatat că ar fi vorba de “mai mulţi morţi”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Datele personale sensibile ale sportivilor israelieni care participă la JO de la Paris, divulgate în social media

Datele personale sensibile ale sportivilor israelieni care participă la JO de la Paris, divulgate în social media Datele personale sensibile ale sportivilor israelieni care participă...

VIDEO – Trump creează confuzie după ce le spune creştinilor să voteze: ‘Vom rezolva totul atât de bine, încât nu va mai trebui să...

VIDEO - Trump creează confuzie după ce le spune creştinilor să voteze: 'Vom rezolva totul atât de bine, încât nu va mai trebui să...

Cel mai mare incendiu de vegetaţie din California se extinde rapid, după ce a fost declanşat de un bărbat care a împins într-o râpă...

Cel mai mare incendiu de vegetaţie din California se extinde rapid, după ce a fost declanşat de un bărbat care a împins într-o râpă...

Coreea de Nord promite ‘distrugerea totală’ a inamicului, la aniversarea războiului coreean

Coreea de Nord promite 'distrugerea totală' a inamicului, la aniversarea războiului coreean Coreea de Nord a promis să îşi ”distrugă complet” duşmanii în caz de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.