X

SUA relaxează măsurile de securitate sporită din jurul Capitoliului

Muncitori au început vineri demontarea barierei metalice care înconjoară Capitolul Statelor Unite din Washington, la mai mult de şase luni după ce susţinători ai fostului preşedinte Donald Trump au luat cu asalt sediul Congresului, relatează AFP, potrivit agerpres.

Grilajul, cu înălţime de 2,4 metri, delimitează un vast perimetru interzis publicului şi turiştilor, precum şi traficului obişnuit din oraş.

Citește și : Ruşii pun pe hârtie condiţiile în care vor invada Afganistanul

Decizia de demontare a fost luată pe baza unei evaluări a riscurilor efectuată de poliţia Capitolului, a explicat William Walker, sergent la Camera Reprezentanţilor, într-un mesaj trimis miercuri aleşilor.

Asedierea Capitoliului, la 6 ianuarie, de către militanţi pro-Trump furioşi după certificarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale, a fost un moment de tensiune istorică în istoria democraţiei americane. Cinci persoane surprinse în violenţe au murit în aceeaşi zi sau a doua zi şi peste 100 de poliţişti au fost răniţi, evenimentul şocând profund opinia publică americană.

Peste 20.000 de soldaţi ai Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a asigura securitatea clădirii în lunile care au urmat. Peste 500 de persoane care au luat parte la asalt au fost inculpate de atunci. Chiar şi după ce bariera este demontată, operaţiune care ar urma să dureze trei zile, Capitoliul va rămâne închis publicului.

Citește și : Străinii care vin în UK ar putea scăpa de carantină dacă sunt vaccinaţi complet

Într-un alt cartier al capitalei federale americane, măsurile de securitate din jurul Casei Albe se relaxează treptat, un alt semn de revenire la normalitate la Washington după tensiunile din era Trump, notează AFP.

Tags: CapitoliucongresDonald Trumpwashington
Categorii: Știrile zilei