SUA restricţionează exportul de software pentru inteligenţă artificială

Guvernul Statelor Unite va restricţiona exportul de software pentru inteligenţă artificială, de săptămâna viitoare, în cadrul politicii de protejare a tehnologiilor sensibile de puteri rivale precum China, transmite Reuters, scrie news.ro .

Potrivit unei reglementări noi care va intra în vigoare luni, companiile care exportă anumite tipuri de softuri destinate imagisticii geospaţiale din Statele Unite trebuie să solicite licenţă pentru a o trimite în străinătate, excepţie făcând livrările către Canada.

Citește și : Pompeo critică o opinie a Franţei faţă de uciderea generalului Soleimani într-un raid în Irak

Aceasta este prima măsură finalizată de Departamentul pentru Comerţ în cadrul mandatului conferit de o lege din 2018, care însărcinează agenţia să redacteze reglementări care să întărească supravegherea exporturilor de tehnologie sensibilă în state adversare cum este China, din motive economice şi de securitate.

Reuters a relatat iniţial că agenţia finalizează un set restrâns de reguli pentru limitarea unor astfel de exporturi, pentru a calma companiile îngrijorate de o restricţionare mai mare a vânzărilor în străinătate.

Regula va intra în vigoare numai în Statele Unite, dar autorităţile americane ar putea ulterior să o prezinte organismelor internaţionale pentru a crea condiţii egale la nivel global.

Citește și : UE îndeamnă SUA şi Iranul să dea dovadă de reţinere pentru a evita escaladarea conflictului

În rândul parlamentarilor republicani şi democraţi a existat o nemulţumire tot mai mare provocată de ritmul lent de adoptate a unor reguli destinate înăspririi controlului exporturilor, iar liderul democraţilor din Senat, Chuck Schumer, a cerut Departamentului pentru Comerţ să accelereze procesul.

Guvernul consideră că este în interesul securităţii naţionale a Statelor Unite să implementeze aceste controale, dar vrea să ofere opiniei publice oportunitatea de a comenta regulile.

This post was last modified on 04/01/2020 09:50 09:50

Tags: canadaChinainteligenţă artificialăsoftwareStatele Unite
Categorii: Știrile zilei