X

SUA returnează Irakului artefactele aflate pe piaţă neagră de antichităţi

Autorităţile americane au restituit oficial miercuri guvernului irakian circa 3.800 de obiecte aparţinând civilizaţiei mesopotamiene importate ilegal în Statele Unite de către Hobby Lobby, un lanţ de magazine de decoraţiuni, informează AFP, potrivit agerpres.

Obiectele includ numeroase plăcuţe inscripţionate cu scrierea cuneiformă şi sigilii cilindrice, provenind în mare parte din oraşul mesopotamian Irisagrig şi datând dintr-o perioadă cuprinsă între 2.100 şi 1600 î.Hr., a declarat Serviciul vamal al SUA într-un comunicat.

Citeşte şi: Tragedie aeriană în SUA. Nouă oameni au murit – VIDEO

Conţinutul plăcuţelor este în mare măsură legal şi administrativ, însă există şi o colecţie importantă cu tematică religioasă.

Toate obiectele au fost înmânate ambasadorului irakian în Statele Unite, Fareed Yasseen, în cadrul unei ceremonii organizate de către Serviciul vamal al SUA.

“Aceste obiecte sunt foarte importante pentru noi şi trebuie readuse în Irak, la proprietarul lor de drept”, a declarat ambasadorul.

Irakul este “unul dintre leagănele civilizaţiei”, a subliniat procurorul federal din Brooklyn, Richard Donoghue. “Suntem mândri că am jucat un rol în scoaterea acestor artefacte de pe piaţa neagră a antichităţilor”, a adăugat el

În iulie 2017, lanţul Hobby Lobby, cu sediul în Oklahoma (sudul Statelor Unite) a fost de acord să restituie circa 5.000 de obiecte mesopotamiene importate ilegal şi să plătească o amendă de 3 milioane de de dolari.

Citeşte şi: Aproape 200 de poliţişti mexicani, mână-n mână cu crima organizată

Preşedintele şi fondatorul Hobby Lobby, David Green, care şi-a creat propriul muzeu, ar fi început să colecteze manuscrise şi artefacte antice începând din 2009. În iulie 2010, acesta a călătorit în Emiratele Arabe pentru a vedea un număr mare de plăcuţe inscripţionate în scrierea cuneiformă şi alte antichităţi scoase la vânzare.

Deşi avertizat de posibilitatea ca o parte dintre aceste artefacte să provină din Irak, lanţul Hobby Lobby a semnat un acord de achiziţionare a 5.500 de obiecte, pentru suma de 1,6 milioane de dolari.

Obiectele au sosit în mai multe livrări, cu etichete false, pe care se indica că este vorba de plăci ceramice sau eşantioane de dale de argilă din Turcia sau Israel, nu din Irak.

Această operaţiune de restituire de artefacte către Irak este cea de-a şasea organizată de Serviciul vamal al Statelor Unite. Între 2008 şi 2015, Statele Unite au efectuat deja cinci operaţiuni de restituire, care au implicat în total 1.200 de artefacte.

Citeşte şi: Beijingul se face stăpân pe Marea Chinei de Sud

Tags: artefacteDavid GreenHobby LobbyIrakIrisagrigmesopotamiaOklahomaSUA
Categorii: Sinteze