SUA salută decizia Canadei de a interzice Huawei să-şi lanseze reţeaua 5G pe teritoriul canadian

Publicat:

Statele Unite ale Americii (SUA) au salutat vineri decizia Canadei de a interzice grupului chinez Huawei să-şi lanseze reţeaua 5G pe teritoriul canadian, decizie condamnată de Beijing, informează vineri AFP, potrivit agerpres

“SUA susţin eforturile menite să facă în aşa fel ca ţările, companiile şi cetăţenii să poată avea încredere în reţelele lor wireless şi în operatorii lor. Continuăm să colaborăm cu aliaţi precum Canada pentru a garanta securitatea noastră comună”, a declarat un purtător de cuvânt al diplomaţiei americane.


Citește și : Noul preşedinte al Timorului de Est vrea extinderea cooperării cu China

La rândul său, grupul chinez Huawei a atenţionat vineri că, excluzându-l de la desfăşurarea reţelei sale 5G, Canada a luat “o decizie politică regretabilă”, care nu poate fi justificată prin “raţiuni de securitate cibernetică”.

“Echipamentul Huawei, hardware şi software, a fost examinat în mod regulat şi cu atenţie de guvern şi agenţiile sale de securitate, conform normelor de calitate stricte”, a subliniat grupul.

Joi, guvernul premierului Justin Trudeau a anunţat că Ottawa va interzice giganţilor chinezi ai telecomunicaţiilor Huawei şi ZTE să lanseze reţeaua 5G, după ani de tergiversare. Această decizie mult aşteptată fusese amânată de guvernul canadian din cauza tensiunilor diplomatice dintre Ottawa şi Beijing din ultimii ani.

Statele Unite au exclus deja Huawei de la implementarea tehnologiei 5G pe teritoriul lor, invocând riscuri de spionaj sau sabotare a reţelelor occidentale, acuzaţii pe care gigantul chinez de telecomunicaţii le neagă.

Citește și : Un înalt oficial nipon, ARESTAT pentru o presupusă agresiune într-un tren

Alţi aliaţi ai Canadei care au urmat exemplul SUA sunt Regatul Unit, Japonia, Australia şi Suedia.

Relaţia diplomatică dintre Canada şi China s-a înrăutăţit la sfârşitul anului 2018 odată cu arestarea, la Vancouver, a directoarei financiare a Huawei, fiicei fondatorului companiei chinezeşti. Incidentul a marcat începutul unei crize diplomatice majore între cele două ţări, cu detenţia paralelă în China a doi canadieni. După aproape trei ani de proceduri, Meng Wanzhou a fost în cele din urmă eliberată la sfârşitul lunii septembrie 2021 şi a revenit în China, iar cei doi canadieni au fost eliberaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026

Mașinile din Transnistria vor putea circula cu numere neutre până la sfârșitul lui 2026 Mijloacele de transport din stânga Nistrului vor putea fi înmatriculate cu...

Colaboratorii SFS consultă contribuabilii din țară

Colaboratorii SFS consultă contribuabilii din țară Angajații Serviciului Fiscal de Stat (SFS) continuă vizitele în localitățile din toată țara în vederea consultării și deservirii contribuabililor. Citește...

Președinția are panouri solare pe acoperiş

Președinția are panouri solare pe acoperiş Un sistem de panouri fotovoltaice a fost instalat pe acoperișul clădirii Președinției Republicii Moldova, cu suportul Agenției SUA pentru...

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani

Britanicii nu s-au închesuit la urne. Ar putea fi cea mai scăzută prezenţă la vot din ultimii 20 de ani Prezenţa la alegerile generale din...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.