SUA sancţionează indivizi implicaţi în destabilizarea Republicii Moldova

Publicat:

Administraţia de la Washington a anunţat, luni, acţiuni de sancţionare a unor indivizi acuzaţi de implicare în tentativele serviciilor secrete din Rusia de a destabiliza Republica Moldova.

“Astăzi, Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) din cadrul Departamentului american al Trezoreriei a introdus pe lista sancţiunilor şapte membri principali ai unui grup de influenţe negative afiliat serviciilor ruse, din cauza rolului jucat în campania Federaţiei Ruse în sensul destabilizării şi din cauza campaniilor permanente de influenţare negativă din Republica Moldova. A fost introdusă pe lista sancţiunilor şi o entitate deţinută ori controlată de una dintre aceste persoane”, a transmis Departamentul Trezoreriei de la Washington, conform unui comunicat vizualizat de agenţia MEDIAFAX.


Citește și : Sezonul musonic întârzie în India

“Sancţiunile impuse astăzi expun eforturile ascunse, aflate în curs, ale Rusiei de a destabiliza naţiunile democratice”, a declarat Brian Nelson, subsecretar american al Trezoreriei responsabil de Combaterea Terorismului şi Informaţii Financiare.

“Tentativele Rusiei de a lansa operaţiuni de influenţare exploatează preocupările cetăţenilor acestor ţări şi au rolul destabilizării guvernelor alese în mod legitim, pentru atingerea intereselor Moscovei. Statele Unite, alături de Uniunea Europeană menţin angajamentul de a viza persoane implicate în activităţile împotriva Republicii Moldova”, a subliniat Brain Nelson.

Citește și : Două drone au căzut pe o autostradă din Rusia

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.