SUA sancţionează patru actuali şi foşti oficiali din Ucraina, acuzaţi de dezinformări în favoarea Rusiei

Publicat:

Statele Unite au impus joi sancţiuni împotriva unor actuali şi foşti oficiali ucraineni pe care îi acuză de implicare în activităţi coordonate de Moscova pentru a destabiliza Ucraina, în contextul în care Washingtonul a atras atenţia că este pregătit să ia noi măsuri dacă Rusia îşi va invada vecinul, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Rusia a concentrat zeci de mii de militari la graniţele sale cu Ucraina, iar statele occidentale se tem că Moscova pregăteşte un nou asalt asupra statului vecin. Rusia neagă acuzaţiile că ar plănui un atac, dar a spus că ar putea efectua acţiuni militare neprecizate dacă nu i se îndeplinesc o serie de solicitări, inclusiv promisiunea din partea NATO că Ucraina nu va adera la Alianţa Nord-Atlantică.


Citește și : Ucraina îl lasă în libertate pe Petro Poroşenko

“Nu aşteptăm să contracarăm Rusia cu aceste acţiuni, ci luăm acum măsuri în acest sens. Asta demonstrează că suntem alături de guvernul ucrainean în încercarea de a identifica, expune şi contracara eforturile de destabilizarea ale Rusiei pe teritoriul Ucrainei”, a declarat presei un înalt oficial al administraţiei americane.

SUA au vizat prin noile sancţiuni doi membri ai parlamentului ucrainean, Taras Kozak şi Oleh Voloşin, precum şi foştii oficiali Vododimir Olinik şi Vladimir Sivkovici, a precizat Departamentul Trezoreriei.

Citește și : Macron propune ‘o nouă ordine de securitate’ în Europa

Trezoreria a adăugat că cei sancţionaţi au acţionat în interesul serviciului de securitate (FSB) al Rusiei şi au fost implicaţi în campania Moscovei de destabilizare a unor ţări suverane, inclusiv SUA, ca sprijin pentru Kremlin.

Taras Kozak controlează televiziuni de ştiri în Ucraina şi a sprijinit planurile FSB de a denigra membri ai cercului de apropiaţi al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a explicat Trezoreria.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg

Rafael Nadal și Alexander Zverev au pierdut finalele de la Bastad și Hamburg Nadal a pierdut în 2 seturi în finala cu Borges, scor 2-6,...

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul

Jurnalist român: Israelul poate rezista pe mai multe fronturi, dar riscă să se extindă conflictul Statul Israel are capacitate de a rezista mai multor fronturi...

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună

O peșteră care ar putea adăposti astronauți, descoperită sub Marea Liniștii de pe Lună Pe măsură ce luna plină strălucește pe cerul nopții în acest...

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus

Un angajat al Crucii Roșii Germane a fost condamnat la moarte în Belarus La sfârșitul lunii iunie, Tribunalul Regional Minsk l-a condamnat la moarte pe...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.