SUA : Noi sancţiuni împotriva susţinătorilor grupării jihadiste Statul Islamic

Publicat:

SUA au anunţat vineri noi sancţiuni ţintite împotriva mai multor susţinători ai grupării jihadiste Statul Islamic pe plan mondial, care au fost incluşi pe lista neagră a SUA cu “terorişti”, relatează AFP.

Măsurile punitive ale Trezoreriei americane vizează trei persoane şi trei societăţi deţinute de două dintre acestea. Este vorba de ‘facilitatori ai Statului Islamic în Asia de Sud-Est, în Orientul Mijlociu şi în Africa’, specifică Trezoreria într-un comunicat, conform agerpres.


‘Administraţia (americană) este hotărâtă să învingă Statul Islamic ori de câte ori este posibil, prin tăierea surselor sale de venituri ilicite’, a declarat într-un comunicat un responsabil al Trezoreriei pentru combaterea terorismului şi informaţii financiare, Sigal Mandelker.

Citește și : Bruxelles : Plic suspect primit într-o clădire unde se află consulatul României

‘Fiecare persoană şi entitate vizată a contribuit la răspândirea terorii Statului Islamic în partea sa de lume’, conform aceluiaşi oficial.

Primul vizat de sancţiuni este Abdulpatta Escalon Abubakar, considerat de către Washington ca ‘facilitatorul-cheie al Statului Islamic şi al reţelei sale în Filipine cel puţin din ianuarie 2016’. El este acuzat că a furnizat bani, arme şi muniţii grupării jihadiste.

Sunt vizaţi de sancţiuni şi Yunus Emre Sakarya şi societatea Profesyoneller Elecktronik, cu sediul în Turcia, suspectaţi de furnizarea de logistică pentru Statul Islamic.

În fine, Mohamed Mire Ali Yufus şi societăţile Liibaan Trading et Al-Mutafaq Commercial Company, cu sediul în Somalia, au căzut sub incidenţa acestor sancţiuni pentru sprijin financiar acordat grupărilor afiliate Statului Islamic în această ţară din Cornul Africii.

Bunurile şi conturile acestor persoane şi companii, care se află în SUA, sunt îngheţate, iar cetăţenilor americani le este interzis să se angajeze în orice fel de tranzacţie cu ei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

El Mayo, regele mexican al drogurilor, pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA

El Mayo, regele mexican al drogurilor, pledează nevinovat la acuzațiile de trafic de droguri din SUA Ismael „El Mayo” Zambada, presupus cofondator al cartelului Sinaloa,...

Unul dintre cei mai periculoşi fugari ai mafiei italiene a fost arestat în Barcelona

Unul dintre cei mai periculoşi fugari ai mafiei italiene a fost arestat în Barcelona Unul dintre cei mai periculoși fugari din Italia, cunoscut ca fiind...

Muzeul de ceară din Dublin retrage figura lui Sinéad O’Connor ca să facă alta

Muzeul de ceară din Dublin retrage figura lui Sinéad O'Connor ca să facă alta Muzeul Național de Ceară din Dublin este „angajat” să creeze o...

CNN – Premieră stabilită de Ionela şi Marius Cozmiuc. Primul cuplu căsătorit care a fost portdrapel în istoria JO

CNN - Premieră stabilită de Ionela şi Marius Cozmiuc. Primul cuplu căsătorit care a fost portdrapel în istoria JO Canotorii Ionela Livia Cozmiuc şi Marius...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.