X

SUA se declară PREOCUPATE de condamnarea militantei saudite Loujain al-Hathloul

Responsabili americani şi-au exprimat îngrijorarea luni după condamnarea în Arabia Saudită a militantei pentru drepturile omului Loujain al-Hathloul la cinci ani şi opt luni de închisoare, informează marţi France Presse, potrivit agerpres.

Loujain al-Hathloul, în vârstă de 31 de ani, a fost găsit vinovată de “diverse activităţi interzise de legea antiteroristă”, potrivit presei locale.

Citeşte şi: Peste 10 milioane de mexicani au rămas fără curent

“Suntem preocupaţi de informaţiile potrivit cărora un tribunal saudit a condamnat-o pe militanta Loujain al-Hathloul la închisoare”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Cale Brown.

“Am subliniat importanţa libertăţii de exprimare şi a militantismului paşnic în Arabia Saudită pentru a face să progreseze drepturile femeilor. Aşteptăm eliberarea sa anticipată în 2021”, a adăugat el.

Mai ferm, Jake Sullivan, viitor consilier de securitate naţională al lui Joe Biden la Casa Albă, a numit sentinţa “nedreaptă şi deranjantă”.

“Aşa cum am spus anterior, administraţia Biden-Harris va lupta împotriva încălcărilor drepturilor omului oriunde ar avea loc”, a scris el pe Twitter.

Citeşte şi: MASACRU marca ELN în Columbia! Cinci oameni au fost ucişi, printre care şi un copil de 3 ani

Spre deosebire de administraţia lui Donald Trump, un apropiat aliat al Arabiei Saudite, experţii se aşteaptă ca democraţii americani să fie mai fermi faţă de Riad din cauza bilanţului saudit asupra drepturilor fundamentale, mai ales după cazul Jamal Khashoggi, jurnalist saudit asasinat în 2018 la Istanbul.

Absolventă a Universităţii canadiene din Columbia Britanică (UBC), Loujain al-Hathloul a fost arestată, împreună cu alţi militanţi, în mai 2018, cu puţin timp înainte de a fi ridicată interdicţia impusă femeilor de a conduce maşini, pentru “tentativă de a destabiliza regatul”. 

Tags: Arabia sauditaCale BrownCasa AlbaColumbia Britanică (UBC)Jake SullivanJamal KhashoggiLoujain al-HathloulRiad
Categorii: Sinteze