X

SUA semnalează intenţia de revenire în Acordul nuclear cu Iranul

Administraţia Joseph Biden a semnalat, luni, intenţia de reintegrare a Statelor Unite în Acordul nuclear cu Iranul din 2015, pe fondul noilor propuneri formulate de Uniunea Europeană, potrivit mediafax.

“Statele Unite sunt determinate să conducă prin puterea exemplului. Prin diplomaţie, în coordonare cu aliaţii noştri şi cu partenerii regionali, am dezvoltat o propunere care să garanteze revenirea reciprocă la implementarea totală a Planului Comun Complet de Acţiune, pentru a asigura că Iranul nu obţine o armă nucleară”, a declarat preşedintele Joseph Biden, într-un mesaj transmis cu ocazia Conferinţei de revizuire a Tratatului pentru Neproliferarea Armelor Nucleare (NPT).

Citește și : Noi incendii de vegetaţie în sudul Franţei; 4 pompieri au fost răniţi

La rândul său, secretarul de Stat american, Antony Blinken, a afirmat, conform agenţiei Reuters, că revenirea la Acordul nuclear din 2015, din care Washingtonul s-a retras în baza deciziei preşedintelui Donald Trump din 2018, ar fi cea mai bună soluţie pentru Statele Unite, Iran şi pentru întreaga lume.

Iranul a semnalat luni că este “optimist” privind relansarea Acordului nuclear cu marile puteri pe baza propunerii formulate săptămâna trecută de Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe şi Politici de Securitate. “Rămânem optimişti în legătură cu procesul negocierilor care să ne permită obţinerea unui rezultat logic şi rezonabil”, a declarat luni Nasser Kanani, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Teheran, citat de cotidianul Le Figaro.

Josep Borrell Fontelles a anunţat în urmă cu câteva zile, într-un editorial publicat în cotidianul Financial Times, că propune un plan de relansare a Acordului nuclear cu Iranul, inclusiv prin reintegrarea Statelor Unite în tratat, avertizând că, în caz contrar, există riscul unei “crize nucleare periculoase”.

Citește și : Prins cu două sandviciuri la bord, un pasager a fost AMENDAT cu 2.000 de dolari

Tags: Antony BlinkenIranNPTStatele Uniteuniunea europeana
Categorii: Sinteze