X

SUA semnează cu Slovenia un document privind securitatea rețelei 5G

Secretarul de stat american Mike Pompeo şi ministrul de externe sloven Anze Logar au semnat joi, în oraşul sloven Bled, o declaraţie ”despre securitatea reţelei 5G” pentru protejarea spaţiului cibernetic local, în special contra influenţei Chinei, fără însă ca aceasta să fie menţionată explicit, relatează agenţia EFE, potrivit agerpres.

”Partidul comunist chinez doreşte să restrângă libertatea voastră, a tuturor”, a spus Pompeo la o conferinţă de presă după ceremonia de semnare a documentului, asemănător celui pe care Washingtonul l-a impulsionat cu alte state.

Citește și: INCENDIU puternic în California (VIDEO)! Sute de case au fost evacuate!

Declaraţia, deşi nu menţionează explicit China sau compania Huawei, face de fapt referire la acestea, lucru pe care de altfel l-a transmis şi şeful diplomaţiei americane în comentariile sale.

Pentru Washington este vorba despre un răspuns în faţa faptului că ”oamenii doresc să trăiască în libertate” şi a insistat ca întreaga Uniune Europeană să coopereze îndeaproape cu SUA pentru a împiedica restrângerea libertăţii cetăţenilor ei.

Citește și: Un ministru și apropiat al lui Maduro este infectat cu coronavirus

Washingtonul, care se confruntă cu Beijingul pentru controlul tehnologiei 5G, doreşte ca europenii să excludă orice cooperare cu Huawei pentru realizarea reţelelor 5G.

”SUA este unica forţă a lumii occidentale capabilă să se confrunte cu pericolul atacurilor hibride, care includ arme cibernetice, biologice”, printre altele, a spus la rândul său la aceeaşi conferinţă de presă ministrul sloven Janez Jansa.

Tags: Anze LogarBledChinaHuaweiMike Pompeoretea 5GsloveniaSUA
Categorii: Diaspora