SUA şi China continuă discuţiile pe teme comerciale,în pofida tensiunilor bilaterale

Publicat:

Emisarul Administraţiei Joseph Biden pentru Comerţ, Katherine Tai, s-a întâlnit cu ministrul chinez al Comerţului, Wang Wentao, pentru discuţii în sensul depăşirii disputelor economice şi comerciale, în efortul stabilizării relaţiilor între cele două superputeri, informează Financial Times, informează mediafax.

Katherine Tai, reprezentantul SUA pentru Comerţ, a avut o întrevedere cu Wang Wentao, ministrul chinez al Comerţului, cu ocazia reuniunii Forumului de Cooperare Economică Asia-Pacific, aflată în curs în oraşul american Detroit. Oficialul american a exprimat preocupări privind acţiunile Beijingului împotriva companiilor americane şi asupra abordării “incompatibile cu economia de piaţă” în relaţiile comerciale.


Citește și : Scholz afirmă că summitul NATO va fi consacrat ‘mai ales’ sprijinului concret pentru Ucraina

Oficialul chinez a transmis preocupările Beijingului privind Taiwanul, privind taxele vamale impuse de fosta Administraţie Donald Trump şi asupra Cadrului Economic în zona Indo-Pacifică, un acord comercial al preşedintelui Biden care exclude China şi care se concentrează pe rezilienţa infrastructurii şi a reţelelor de aprovizionare, precum şi pe energii ecologice.

Întâlnirea intervine la câteva zile după ce preşedintele Biden a anticipat iminenta depăşire a tensiunilor cu Beijingul la sfârşitul summitului Grupului G7.

Analiştii politici consideră că Washingtonul şi Beijingul ar trebui să profite de această fereastră de oportunitate pentru a organiza o reuniune bilaterală la nivel înalt în scopul depăşirii tensiunilor. Discuţiile ar putea evolua spre prima rundă a negocierilor pentru acţiuni de atenuare a efectelor încălzirii globale între emisarii de profil ai ambelor ţări, John Kerry şi Xie Zhenhua. Există speranţe că preşedinţii Joseph Biden şi Xi Jinping s-ar putea întâlni la summitul Forumului de Cooperare Asia-Pacific (APEC), programat în SUA în noiembrie.

Citește și : Putin se declară surprins de manifestările anti-ruseşti din Georgia

Relaţiile dintre SUA şi China traversează una dintre cele mai grele perioade din ultimele decenii şi ambele părţi depun eforturi pentru stabilizare diplomatică, în contextul disputelor generate de noi restricţii privind accesul la tehnologie şi de susţinerea acordată de Beijing preşedintelui rus, Vladimir Putin, în pofida invaziei în Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte

Barcelona va majora taxa turistică la 4 euro pe noapte Consiliul Local al Barcelonei a aprobat majorarea taxei turistice de la 3,25 euro la 4...

FBI confirmă: Trump a fost rănit de un glonţ în timpul tentativei de asasinat

FBI confirmă: Trump a fost rănit de un glonţ în timpul tentativei de asasinat FBI a confirmat vineri că Donald Trump a fost într-adevăr rănit...

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament

O sportivă de 19 ani, OUT de la Paris, după ce a fost lovită de o mașină la un antrenament În ziua ceremoniei de deschidere...

Evenimentele Zilei de 28 iulie în Istorie

Evenimentele Zilei de 28 iulie în Istorie 28 iulie este a 209-a zi a calendarului gregorian și a 210-a zi în anii bisecți.   Sărbătorile Zilei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.