StiripesurseExterneSUA și Danemarca vor renegocia acordul de apărare referitor la Groenlanda

SUA și Danemarca vor renegocia acordul de apărare referitor la Groenlanda

Publicat:

Statele Unite şi Danemarca urmează să renegocieze un Acord de Apărare pe care l-au încheiat în 1951 şi l-au actualizat în 2004, cu privire la Groenlanda.

Securitatea Arcticii urmează să fie consolidată, iar statele europene vor contribui la acest lucru, au declarat joi pentru AFP surse apropiate negocierilor, care au avut loc miercuri la Davos, între preşedintele american Donald Trump şi secretarul general al NATO Mark Rutte, potrivit stiripesurse.

Citește și:  FMI: Accelerarea reformelor structurale va stimula creșterea economică și nivelul de trai în Moldova 

Ideea amplasării unor baze americane în Groenlanda – sub suveranitatea Statelor Unite – nu a fost evocată în aceste negocieri, potrivit surselor citate.

Începând din 1951, un Acord de Apărare – actualizat în 2004 – dă mână aproape liberă armatei americane să acționeze pe teritoriul Groenlandei, însă aceasta e obligată să anunţe în avans autorităţile.


Statele Unite dispun de o singură bază în Groenlanda, la Pittufik – fosta bază aeriană Thule -, în nordul acestei insule arctice uriaşe, dar au deținut aproximativ zece baze pe insulă în timpul Războiului Rece.

Baza din Pittufik joacă un rol important în sistemul apărării antirachetă al Statelor Unite.

Mai multe state membre NATO discută despre mijloace de consolidare a prezenţei lor în Groenlanda şi au trimis la faţa locului un prim contingent însărcinat să verifice condiţiile acestei consolidări.

Germania, Franţa, Norvegia şi Regatul Unit au trimis militari în Groenlanda cu scopul de a pregăti o eventuală Misiune NATO – după modelul celei lansate la Marea Baltică sau pe flancul de est al NATO – în vederea unei contracarări a ameninţării Rusiei.

Citeşte şi:  Când teritoriile se vindeau și SUA le achiziționau: De ce Groenlanda nu poate fi cumpărată

După săptămâni de declaraţii agresive, Donald Trump a anunţat brusc, miercuri seara, la Davos, ”cadrul unui viitor acord” cu privire la Groenlanda, ale cărui contururi sunt încă foarte vagi.

Citește și: Moldova obține dreptul de proprietate asupra Sanatoriului „Moldova” din Odesa

Preşedintele american a refuzat să precizeze dacă un compromis în negocieri le-ar oferi Statelor Unite posesia teritoriului autonom danez, aşa cum a cerut de nenumărate ori, cu scopul, în opinia sa, de a garanta securitatea împotriva Rusiei şi Chinei.

Mark Rutte a dat asigurări la Fox News că subiectul suveranităţii acestui teritoriu autonom danez nu a fost abordat în discuţiile sale cu Donald Trump.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Euro continuă să conducă piața valutară din Moldova

În structura ofertei nete de valută din partea persoanelor fizice, ponderea principală aparține în continuare monedei unice europene (74,7%), potrivit Logos Press. În decembrie 2025,...

Trump amenință cu ‘represalii majore’ dacă Europa renunță la activele americane

Președintele Donald Trump a promis „represalii majore” dacă țările europene vor vinde activele americane ca răspuns la amenințările sale cu impunerea de tarife, scrie...

Uniunea Europeană alocă 160 de milioane de euro pentru finanțarea agriculturii în țările membre

Comisia Europeană a lansat, joi, cererile de propuneri din 2026 pentru sprijinirea campaniilor şi a evenimentelor care promovează produse agroalimentare durabile şi de înaltă...

Chiveri: Riscul sistării livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană persistă

Riscul sistării livrărilor de gaze naturale în regiunea transnistreană persistă în continuare, în condițiile în care zona se află de mai bine de un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.