SUA şi insurgenţii talibani au ajuns la un acord pentru un tratat de pace în Afganistan

Publicat:

Negociatorii Statelor Unite au ajuns la un acord cu reprezentanţi ai insurgenţilor talibani pentru un proiect de tratat care ar putea pune capăt conflictului din Afganistan, care durează de 17 ani, anunţă emisarul Washingtonului, Zalmay Khalilzad, citat de BBC News online, potrivit mediafax.

Cea mai recentă sesiune a negocierilor cu insurgenţii talibani afgani s-a desfăşurat săptămâna trecută, în Qatar. Zalmay Khalilzad, emisarul special american pentru Reconciliere în Afganistan, s-a deplasat ulterior în Kabul pentru a le prezenta rezultatele liderilor afgani.


Citește și : Facebook anunţă ”noi instrumente” pentru combaterea ”ingerinţelor” la alegerile europene din luna mai

Liderii insurgenţilor talibani refuză negocierile directe cu Administraţia de la Kabul, pe care o consideră o “marionetă”. Talibanii s-au aflat la putere în Afganistan în perioada 1996-2001, până la invazia militară americană lansată după atentatele comise de reţeaua teroristă Al-Qaida pe 11 septembrie 2001.

“Avem un proiect de acord-cadru care trebuie detaliat înainte de a deveni acord”, a declarat Zalmay Khalilzad într-un interviu acordat cotidianului The New York Times.

În pofida anunţului, analiştii cred că sunt necesari câţiva ani până la ajungerea la un acord de pace în Afganistan.

Statele Unite analizează posibilitatea retragerii trupelor din Afganistan în schimbul unui acord de încetare a focului şi al angajamentului talibanilor de a iniţia negocieri cu Administraţia de la Kabul.

Citește și : Jihadiştii mai ocupă doar patru kilometri pătraţi în estul Siriei (comandant)

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu “atacuri teroriste” iraniene

Israelul avertizează Franţa cu privire la ameninţări cu "atacuri teroriste" iraniene Israelul a avertizat joi Franţa cu privire la potenţiale ameninţări cu "atacuri teroriste" împotriva...

Numeroși soldați ruşi se întorc din Ucraina cu tulburări de stres posttraumatic

Numeroși soldați ruşi se întorc din Ucraina cu tulburări de stres posttraumatic Kremlinul este îngrijorat de creșterea numărului de infracțiuni violente comise de soldații care...

Nemerenco interzice fumatul în spațiile publice deschise

Nemerenco interzice fumatul în spațiile publice deschise Noi restricții pentru fumători. Fumatul va deveni interzis în spațiile publice deschise, cum ar fi terase, stații de...

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris

Astăzi încep Jocurile Olimpice de la Paris Jocurile Olimpice de vară de la Paris vor debuta oficial vineri seara, cu o ceremonie de deschidere inedită,...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.