SUA şi Israel discută despre exerciţii militare comune

Publicat:

SUA şi Israelul au discutat joi, la Pentagon, despre exerciţii militare comune menite să contracareze ambiţiile nucleare ale Teheranului, în timp ce dificilele negocieri asupra programului nuclear iranian sunt reluate la Viena, informează AFP, potrivit agerpres.

“Sunt profund îngrijorat de acţiunile guvernului iranian în domeniul nuclear în ultimele luni, de provocările sale permanente şi lipsa sa de angajament politic”, a declarat ministrul american al apărării Lloyd Austin, primindu-l pe omologul său israelian Benny Gantz.


Citeşte şi: Cum colonizează China Commonwealth-ul – Black News

Preşedintele Joe Biden “a anunţat în mod clar că dacă politica va eşua, noi suntem gata să ne întoarcem spre alte opţiuni”, a adăugat el.

Ministrul american nu a precizat opţiunile luate în calcul, însă a evocat un recent exerciţiu comun desfăşurat în Marea Roşie de SUA, Israel, Emiratele Arabe Unite şi Bahrain. “Vom continua să dezvoltăm această arhitectură regională de securitate, prin intermediul unei cooperări militare de formare şi a unor exerciţii comune”, a spus Lloyd Austin.

La rândul său, Gantz a declarat că a venit să “aprofundeze dialogul şi cooperarea (israeliano-americană) faţă de Iran, în special pregătirea militară comună, pentru a contra Iranul şi a pune capăt agresiunii sale în regiune şi aspiraţiilor sale nucleare”. “Am încredere totală în angajamentul administraţiei americane (…) de a împiedica Iranul să obţină arme nucleare”, a adăugat el.

Negociatorii asupra programului nuclear iranian s-au reunit joi la Viena, “decişi să lucreze din greu” pentru a salva acordul din 2015, după avertismentele lansate săptămâna trecută Teheranului de către europeni şi americani.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru ‘sprijinul ferm’ acordat Ucrainei – Black News

Iranul şi-a accelerat în ultimele luni programul său nuclear, restrângând accesul pentru inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA).

Discuţiile de la Viena vizează resuscitarea acordului menit să împiedice Republica Islamică să se doteze cu arme nucleare şi devenit muribund în urma retragerii unilaterale a SUA, în urmă cu trei ani, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump. Drept ripostă, Teheranul a renunţat la majoritatea restricţiilor impuse programului său nuclear. 

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.