SUA şi UE au lansat un apel pentru aderarea la proiectul de acord privind reducerea emisiilor de metan

Publicat:

Uniunea Europeană şi Statele Unite au lansat un apel sâmbătă altor state să adere la proiectul lor de acord privind o reducere a emisiilor de metan pentru a limita încălzirea globală, cu câteva săptămâni înainte de COP26, notează AFP, potrivit agerpres.

Acest proiect, dezvăluit vineri seară de preşedintele american, Joe Biden, îşi propune să reducă emisiile de metan cu cel puţin 30% până în 2030 în raport cu nivelurile din 2020.


Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

“Un pas important a fost făcut de preşedintele Biden spre un acord global de reducere a emisiilor de metan”, a salutat pe Twitter preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

“Îi vom aborda pe partenerii noştri internaţionali pentru a atrage cât mai mulţi la proiect”, a adăugat ea.

Într-un comunicat comun, Washingtonul şi UE au indicat că Argentina, Ghana, Indonezia, Irak, Mexic şi Marea Britanie “şi-au arătat deja sprijinul” pentru acord.

Acest proiect va fi lansat oficial la COP26, organizată de ONU în noiembrie la Glasgow, Scoţia.

Citește și : Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

“Metanul este un puternic gaz cu efect de seră şi, potrivit ultimului raport al oamenilor de ştiinţă din GIEC, reprezintă aproximativ jumătate din creşterea de un grad Celsius înregistrată în medie de la era preindustrială”, se spune în comunicat.

“Reducerea rapidă a emisiilor de metan este complementară acţiunilor privind dioxidul de carbon şi alte gaze cu efect de seră şi este considerată cea mai eficientă strategie pentru a limita încălzirea globală pe termen mediu la +1,5 grade Celsius”, potrivit documentului.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani

Parlamentari ucraineni cer scăderea vârstei de recrutare de la 25 la 20 de ani Autorităţile ucrainene au anunţat vineri confiscarea unor sume de bani în...

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar

Viitorul Terrei, trădat de o planetă aflată la 4.000 de ani lumină de sistemul nostru solar În circa cinci miliarde de ani, Soarele va intra...

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o ‘amenințare existențială’ din cauza crizei climatice

Cele mai importante stațiuni de schi din Europa se confruntă cu o 'amenințare existențială' din cauza crizei climatice Cele mai importante stațiuni de schi din...

Începe ‘sezonul’ Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024

Începe 'sezonul' Premiilor Nobel. Când vor fi anunțați laureații din 2024 Premiile Nobel din 2024 vor fi decernate începând cu 8 octombrie, când Academia Regală...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.