SUA : Stallone îi cere lui Trump să îl graţieze pe boxerul Jack Johnson

Publicat:

Actorul Sylvester Stallone i-a cerut lui Donald Trump să îl graţieze pe boxerul Jack Johnson (1878 – 1946), iar preşedintele american a transmis pe Twitter că ia în considerare amnistierea totală a primului sportiv de culoare care a devenit campion mondial la categoria grea, potrivit news.ro .


Într-un mesaj publicat sâmbătă, Trump a precizat: „Sylvester Stallone m-a sunat legat de povestea campionului la categoria grea Jack Johnson. Încercările şi necazurile lui au fost mari, viaţa lui, complexă şi controversată. Alţii au trecut cu vederea asta, dar, da, iau în considerare graţierea totală”.

Citește și : Armenia : Zeci de persoane arestate la Erevan într-o noua serie de proteste împotriva numirii premierului Serj Sargsyan

Johnson a câştigat titlul de campion mondial în 1908. Doi ani mai târziu, meciul de la Reno, în care l-a înfânt pe albul Jim Jeffries, a stârnit revolte. Sfidarea convenţiilor acelei perioade – printr-un trai opulent, având iubite care nu erau de culoare – a dus la arestarea lui, în 1913, când a fost acuzat că a transportat o prostituată dincolo de graniţa statului. El a fost pus sub învinuire şi a spus: „L-au crucificat pe Hristos. De ce nu pe mine?”.

A fost eliberat pe cauţiune şi a plecat în Europa. A revenit în SUA în 1920 şi a executat aproximativ un an de închisoare.

Johnson a murit în 1946, la vârsta de 68 de ani.

Muzicianul Miles Davis i-a dedicat un album. În 1970, Martin Ritt a regizat „The Great White Hope”, cu James Earl Jones în rol principal, iar Ken Burns a lansat în 2004 documentarul „Unforgivable Blackness: The Rise and Fall of Jack Johnson”, care a fost aclamat de critici.

Pentru graţierea lui Johnson au făcut apel şi senatorul de Arizona John McCain şi fostul lider democrat al senatului Harry Reid. Totuşi, Barack Obama, primul preşedinte de culoare al SUA, nu a făcut ceva în acest sens. Sylvester Stallone, susţinător al lui Trump, este posibil să aibă câştig de cauză, scrie Deadline.

Citește și : SUA : Un bărbat a împuşcat mortal trei oameni într-un restaurant din oraşul Nashville

Donald Trump a emis până acum trei ordine de graţiere: pentru şeriful Joe Arpaio, condamnat pentru profilare rasială a hispanicilor, pentru Kristin Saucir, condamnată pentru că a făcut fotografii într-un submarin nuclear, şi pentru Lewis “Scooter” Libby, care a fost condamnat pentru dezvăluirea numelui agentului CIA Valerie Plame.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța

Recipiente pentru copii marca Jocurilor Olimpice, retrase de pe piață în Franța Autoritățile franceze recheamă recipiente de apă pentru copii marca Jocurilor Olimpice, deoarece conțin...

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu)

Blocarea acţiunii unei singure proteine ar putea prelungi viaţa umană (studiu) Prin blocarea unei singure proteine oameni de ştiinţă susţin că au reuşit să extindă...

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună

Lukaşenko sugerează că deţinuţii politici ar putea fi folosiţi la înlăturarea pagubelor provocate de o furtună Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a ignorat apelurile internaţionale de...

Obama, surprins de cât de ‘dezorienta’ părea Biden la o strângere de fonduri din iunie

Obama, surprins de cât de 'dezorienta' părea Biden la o strângere de fonduri din iunie Biden l-a surprins pe Obama cu starea sa de „dezorientare”...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.