SUA strâng cercul în jurul Rusiei – Sancţiuni americane mai severe pentru firmele ruse

Publicat:

Trezoreria americană a întărit vineri sancţiunile financiare vizând băncile ruse şi companiile energetice din cauza implicării Rusiei în Ucraina, relatează AFP. 

Aceste măsuri mai stricte, prevăzute deja în sancţiunile iniţiale – potrivit Trezoreriei -, au ca scop să facă mai dificil, pentru principalele instituţii financiare ruse şi companii petroliere şi de gaze, să obţină împrumuturi pe termen lung.


Trezoreria a redus astfel scadenţa obligaţiunilor emise de aceste societăţi pe care persoanele fizice şi instituţiile americane le pot schimba.

Cu începere de la 28 noiembrie, băncile ruse şi alte instituţii financiare înscrise pe lista neagră a sancţiunilor nu vor mai putea schimba obligaţiuni decât cu o maturitate de 14 zile. Anterior, scadenţa autorizată era de 30 de zile.

Pentru companiile petroliere şi de gaze deja sancţionate, scadenţa noii datorii autorizate a fost redusă de la 90 de zile la 60 de zile.

Această iniţiativă loveşte principalele bănci din Rusia, ca Sberbank, Vnesheconombank, Eximbank of Russia şi VTB Bank, precum şi giganţi din domeniul energiei, printre care Gazprom, Lukoil şi Transneft.

Noua ordonanţă a mai reiterat interdicţia de a negocia noi emisiuni de capital (acţiuni) emise de companii sancţionate.

De la introducerea acestor sancţiuni în 2014 privind emisiunile de titluri de creanţă şi de acţiuni de către autorităţile americane şi europene, firmele ruse sunt tot mai limitate în accesul lor la împrumuturi în dolari şi în euro.

Pentru a face faţă situaţiei, ele au fost nevoite să împrumute aceste valute în scadenţe mai scurte ori au apelat la alte valute sau au mobilizat mai multe fonduri pe piaţa internă.

Sancţiunile au fost anunţate pentru prima dată în 2014, după ce forţele militare ruse au anexat regiunea Crimeea de la Ucraina, declarând-o parte integrantă a Rusiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă

O faimoasă stațiune din Italia este nevoită să refuze turiști din cauză că nu mai are suficientă apă Așezat în vârful unui deal de pe...

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic

Care sunt țările din Europa unde poți fi plătit pentru a fi bunic În unele țări europene, a fi bunic a devenit o ocupație plătită....

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul

Tot mai multe sate din Republica Moldova aleg să se înfrățească cu localități din România. Care ar fi scopul Tot mai multe sate din Republica...

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări

Doi jurnalişti de la un post local de radio care l-au intervievat pe Biden afirmă că au primit în avans o listă cu întrebări Doi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.