SUA suplimentează numărul de militari în Afgansitan. Şeful Pentagonului a anunţat câţi militari pleacă la război

Publicat:

Secretarul Apărării americane, James Mattis, a confirmat că peste 3000 de militari americani vor fi trimişi în Afganistan, ca parte a strategiei adoptate de preşedintele Donald Trump, pentru a pune capăt războiului care durează de aproape 16 ani.

Astfel, numărul trupelor americane prezente în Afganistan va atinge aproape 14.500 de militari.


Puţin mai devreme, senatorul David Perdue (republican al statului Georgia) a făcut referire la faptul efectivul militar din Afganistan va fi sporit cu aproximativ 3500 de cadre, după cum relatează Defence One.

“De prea mult timp, strategia americană în Afganistan a fost condusă de politică, ducând la un termen nedefinit de retragere totală a trupelor noastre de acolo”, a declarat Perdue, care a subliniat că inamicii Americii interpretează aceste fapte ca fiid o problemă fără soluţie. “În sfârşit, mănuşile au fost aruncate”.

Senatorul republican a efectuat în iulie o vizită în Afganistan, unde l-a lăudat pe Trump, “comandatul care îi ascultă liderii săi militari şi înţelege că avem nevoie de o mai bună şi mai înţeleaptă abordare în Afganistan”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io – Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar

Satelitul lui Jupiter fierbe la propriu. Astronomii au observat lacuri de lavă pe Io - Luna celei mai mari planete din sistemul nostru solar Jupiter ascunde...

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe

Regizorul francez Benoit Jacquot, inculpat pentru violarea a două actriţe Regizorul Benoit Jacquot a fost inculpat miercuri pentru violarea actriţelor Julia Roy, în 2013, şi...

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni

Dieta vegană vs. cea pe bază de carne: experimentul unor gemeni Având în vedere faptul că pe rețelele de socializare circulă numeroase diete care promit...

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu)

Microplasticele afectează fertilitatea bărbaților. Care sunt sursele prin care ajung în organism (studiu) Infertilitatea, adică imposibilitatea de a obține o sarcină după un an de...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.