SUA suspectează compania Huawei de colectarea informaţiilor secrete despre baze militare

Publicat:

Administraţia SUA a lansat o investigaţie în cazul companiei chineze de telecomunicaţii Huawei, suspectată că utilizează echipamente instalate în apropierea bazelor militare pentru colecta informaţii sensibile, pe care le transmit în China, afirmă surse citate de agenţia Reuters, informează mediafax.

Autorităţile americane sunt îngrijorate că Huawei poate obţine date sensibile despre exerciţii militare şi despre statutul de disponibilitate al bazelor şi personalului acestora, prin intermediul echipamentelor, a declarat un oficial de la Washington, sub protecţia anonimatului, în contextul în care investigaţia este confidenţială şi implică teme de siguranţă naţională.


Citește și : Rusia a încălcat grav dreptul internaţional şi dreptul umanitar în Ucraina (raport)

Investigaţia a fost lansată de oficialii Departamentului Comerţului de la Washington imediat după instalarea în funcţie a preşedintelui Joseph Biden, în 2021, dar nu au fost publicate informaţii despre existenţa acestei anchete împotriva Huawei.

Un document vizualizat de agenţia Reuters arată că reprezentanţilor companiei Huawei li s-au cerut oficial, în aprilie 2021, informaţii despre politicile distribuirii către părţi terţe a datelor pe care echipamentele le pot colecta din telefoane mobile, inclusiv din mesaje şi sistemele de geolocaţie.

Departamentul american al Comerţului a comunicat joi că nu poate confirma sau nega informaţiile despre investigaţii aflate în curs. “Protejarea siguranţei personalului SUA şi a securităţii naţionale de acţiuni negative în vederea colectării de informaţii este vitală pentru economia noastră şi pentru siguranţa naţională”, a subliniat Departamentul Comerţului.

Citește și : Risc de crize climatice ‘în cascadă’ pentru marile ţări emergente

Compania Huawei nu a făcut niciun comentariu pe această temă, dar a negat în mai multe rânduri suspiciunile SUA privind activităţi de spionaj.

“Statele Unite abuzează de conceptul securităţii naţionale şi puterii de stat pentru a face orice să limiteze activităţile Huawei şi ale altor companii de telecomunicaţii, fără a furniza date solide că acestea constituie ameninţări de securitate pentru SUA şi alte ţări”, a comunicat Ambasada Chinei din Washington.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex

Letonia introduce parteneriatele civile pentru cuplurile de acelaşi sex Modificările legislative care le permit persoanelor homosexuale să înregistreze parteneriate civile destinate cuplurilor de acelaşi sex...

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu

O expoziţie Barbie la Londra, cu o păpuşă care a călătorit în spaţiu Design Museum din Londra va organiza începând de vineri o expoziţie Barbie,...

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii

Actorul britanic Ian McKellen nu va reveni curând pe scenă, după ce a căzut în timpul unei reprezentanţii Actorul britanic Ian McKellen, în vârstă de...

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam

Fanilor lui Taylor Swift li s-a interzis să campeze în apropierea locului de desfăşurare a concertului din Amsterdam Administraţia oraşului Amsterdam i-a avertizat pe fanii...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.