X

SUA : Suspectul în cazul bombelor artizanale expediate ar putea fi condamnat la 48 de ani de închisoare

Bărbatul suspectat că ar fi expediat bombe artizanale unor politicieni din SUA ar putea fi condamnat la până la 48 de ani de închisoare dacă este găsit vinovat de infracțiunile de care este acuzat, a comunicat Departamentul Justiției din SUA, informează site-ul postului CNBC, potrivit Mediafax.

Sarah Isgur Flores, purtătoarea de cuvânt a Departamentului Justiției, a declarat vineri că suspectul ar putea fi condamnat la 48 de ani de închisoare, corectând o afirmație făcută anterior de procurorul general Jeff Sessions. Acesta a spus că suspectul ar putea să primească o condamnare de până la 58 de ani de închisoare.

Citește și : Peste 300 de migranţi salvaţi de marina marocană din Mediterana şi Atlantic

Cesar Sayoc Jr., 58 de ani, care are antecedente penale, este un susținător avid al președintelui Donald Trump și a fost reținut vineri dimineață, în apropierea vehiculului său, care era acoperit cu mesaje politice pro-Trump.

Individul a fost pus sub acuzare pentru cinci infracțiuni penale în legătură cu trimiterea de dispozitive explozive artizanale unor lideri democrați și altor persoane. Printre persoanele vizate s-au numărat miliardarul George Soros, foştii preşedinţi Barack Obama şi Bill Clinton şi fostul secretar de Stat Hillary Clinton.

În cadrul anchetei ar putea fi reţinuţi mai mulţi complici.

Citește și : Armata israeliană acuză Siria că a ordonat, cu sprijinul Iranului, atacurile dinspre Gaza din cursul nopţii

Tags: barack obamaBill ClintonbombeCesar SayocDonald TrumpinchisoareSUAsuspect
Categorii: Știrile zilei