Administraţia SUA a suspendat toate cererile de imigrare din 19 ţări noneuropene, considerate cu risc ridicat, la doar câteva zile după un atac armat letal la Washington în care a fost implicat un cetăţean afgan, a anunţat marţi Departamentul pentru Securitate Internă al SUA, transmit AFP şi Reuters, potrivit stiripesurse.ro.
Suspendarea se aplică persoanelor care proveneau din 12 ţări ai căror cetăţeni nu mai aveau dreptul să intre în Statele Unite începând din luna iunie, precum şi cetăţenilor din alte şapte ţări care au fost supuse restricţiilor de viză, potrivit unui memoriu privind imigraţia, consultat de AFP.
Citeşte şi: 26 decembrie este termenul limită pentru achitarea impozitului pe avere 2025 – Stiripesurse.md
Cererile pentru “cartea verde” din partea cetăţenilor ţărilor afectate, precum şi cererile de naturalizare sunt suspendate.
Lista include unele dintre cele mai sărace şi mai instabile ţări din lume, notează AFP.
În iunie, Donald Trump a ordonat o interdicţie de călătorie în Statele Unite pentru cetăţenii din Afganistan, Myanmar, Ciad, Republica Congo, Guineea Ecuatorială, Eritreea, Haiti, Iran, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen.
Celelalte şapte ţări afectate sunt Burundi, Cuba, Laos, Sierra Leone, Togo, Turkmenistan şi Venezuela.
Secretarul pentru securitate internă, Kristi Noem, a scris luni seară pe platforma X că i-a recomandat preşedintelui american Donald Trump “o interdicţie totală de intrare pentru cetăţenii fiecărei ţări nenorocite care ne-a inundat naţiunea cu criminali, lipitori şi dependenţi de asistenţă socială”.
“Nu-i vrem, pe niciunul dintre ei”, a spus ea.
Marţi, preşedintele SUA s-a lansat în propria sa diatribă împotriva Somaliei, afirmând că migranţii din această ţară africană – pe care i-a numit “gunoaie” – nu ar trebui să fie bineveniţi în Statele Unite.
“Nu-i vreau în ţara noastră”, a insistat Trump.
De la atacul de la Washington din 26 noiembrie, atribuit unui cetăţean afgan, care a ucis un membru al Gărzii Naţionale şi a rănit grav un alt soldat, administraţia Trump a îngheţat toate deciziile privind acordarea de azil în Statele Unite.
Donald Trump a făcut din lupta împotriva imigraţiei ilegale prioritatea sa principală, referindu-se la o “invazie” a Statelor Unite de către “infractori din străinătate” şi comunicând pe larg despre deportarea imigranţilor.
Însă programul său de deportări în masă a fost zădărnicit sau încetinit de numeroase hotărâri judecătoreşti, în special pe motiv că cei vizaţi trebuie să îşi poată exercita drepturile.












