SUA trec pe lista neagră apropiaţi ai şefului unei ‘ferme de troli’ din Rusia

Publicat:

Departamentul Trezoreriei Statelor Unite a anunţat miercuri sancţiuni împotriva unor persoane şi entităţi legate de Evgheni Prigojin, şeful Agenţiei de Cercetare pe Internet (IRA), o “fermă de troli” din Rusia, transmite Reuters. Toate activele acestora din SUA au fost blocate, iar americanilor le este interzis să aibă relaţii comerciale cu ele, potrivit agerpres.

Un comunicat al Trezoreriei se referă la “reţeaua agentului Evgheni Prigojin, cu legături la Kremlin”. Acesta este un om de afaceri cunoscut pentru relaţiile sale cu preşedintele rus Vladimir Putin. El era deja supus unor sancţiuni din partea SUA.


Citește și : Turnul Eiffel a fost redeschis după ce a fost evacuat în urma unei ameninţări cu bombă

IRA este o firmă cu sediul în Sankt Petersburg, considerată de oficiali ai serviciilor de informaţii americane esenţială pentru eforturile Rusiei de a influenţa alegerile prezidenţiale din SUA din 2016. Termenul de “troli” desemnează în acest context utilizatori de internet care difuzează mesaje şi comentarii deplasate, incorecte sau controversate cu scopul de a irita, a provoca sau a influenţa alţi utilizatori prin reacţiile generate.

Luna aceasta, Facebook a afirmat că în cadrul unei anchete asupra operaţiunii ruseşti de influenţă a găsit legături între persoane asociate cu activităţile IRA din trecut. Prezentându-se ca un site independent de ştiri, organizaţia a avut ca ţinte alegătorii de stânga din SUA şi Regatul Unit.

“Prigojin are o reţea internaţională de susţinători pentru răspândirea influenţei sale politice şi economice maligne în întreaga lume”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Steve Mnuchin, avertizând că “Statele Unite vor continua să vizeze capacitatea lui Prigojin de a desfăşura operaţiuni la nivel global”.

Citește și : Italia cere garanţii privind repatrierile şi relocările migranţilor către alte state UE

Trezoreria a acuzat persoanele şi entităţile sancţionate că acţionează în numele lui Prigojin, pentru a “promova influenţa Rusiei în Republica Centrafricană”. Omul de afaceri are conexiuni cu companii din această ţară implicate în minerit, securitate şi logistică, iar operaţiunile sale sunt, potrivit unor informaţii, coordonate cu cele ale Ministerului de Externe şi ale Ministerului Apărării din Rusia.

Pe lista neagră a SUA au fost incluse miercuri opt persoane şi şapte entităţi, precum şi unii suspecţi acuzaţi de Trezorerie că sprijină activităţile Serviciului de Securitate al Federaţiei Ruse (FSB), urmaşul KGB din Uniunea Sovietică, sau că ajută ruşi de pe lista neagră să ocolească sancţiunile.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru)

Singurătatea şi dependenţa de internet, printre principalele probleme din domeniul sănătăţii mintale (psihiatru) ''Singurătatea şi dependenţa de internet se vor numără printre principalele probleme de...

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii

Pandemia Covid-19 a scăzut temperatura nocturnă a Lunii Temperatura nocturnă a Lunii a scăzut semnificativ în timpul perioadei de izolare globală din primăvara anului 2020,...

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate

Instanța a decis: rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate Rămășițele lui Diego Maradona pot fi mutate. Decizia aparține unui tribunal din Argentina. Copiii celebrului...

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale

Talentele Republicii Moldova, premiate pentru contribuțiile în artă și cultură la Gala Excelenței Muzicale Talentele Republicii Moldova au fost onorate la Gala Excelenței Muzicale, eveniment...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.