SUA: Trei morți și şapte răniți într-un atac armat în New Orleans

Publicat:

Trei persoane au fost ucise şi şapte rănite sâmbătă seara într-un atac armat în apropierea unui bar din New Orleans, statul american Louisiana, potrivit poliţiei locale, care caută doi suspecţi, relatează duminică AFP, potrivit agerpres.

“Doi bărbaţi necunoscuţi înarmaţi, îmbrăcaţi cu bluze cu glugă, s-au apropiat de un grup de oameni care se aflau în faţa unui bar” la câţiva kilometri de centrul turistic al oraşului, Cartierul francez, a anunţat poliţia într-un comunicat.


Citește și : Tunisia a permis intrarea în portul Zarzis a unei nave care transporta 40 de migranţi

“Credem că s-au apropiat de una dintre persoane şi au tras de mai multe ori înainte de a fugi”, a spus şeful poliţiei locale, Michael Harrison, în cadrul unei conferinţe de presă.

Victimele – cinci bărbaţi şi două femei – au fost transportate la spital. Potrivit NBC, una dintre victime ar fi în stare critică.

Poliţia nu cunoaşte deocamdată motivul acestui atac armat.

Citește și : Un referendum pentru ieşirea Italiei din zona euro nu face parte din planul de guvernare, afirmă vicepremierul italian Luigi Di Maio

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21 Judocanul Vadim Ghimbovschi (90 kg) a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI)...

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.