SUA: Trump critică din nou magistrații din procesele sale, după asasinarea activistului Charlie Kirk

Președintele american Donald Trump i-a criticat din nou miercuri pe magistrații care l-au urmărit penal și judecat în timpul mandatului fostului președinte democrat Joe Biden, invocând recenta asasinare a activistului politic conservator Charlie Kirk, relatează AFP.

În vizorul liderului de la Casa Albă se află două dintre țintele sale preferate: fostul procuror special Jack Smith și judecătorul Juan Merchan, care a prezidat procesul său pentru plăți ascunse către o fostă vedetă de filme pentru adulți.

Trump l-a criticat pe Jack Smith pentru deschiderea unei anchete în urmă cu câțiva ani asupra Turning Point, mișcarea creată de Kirk, care a fost asasinat pe 10 septembrie.

‘De ce minunatul Turning Point a fost supus unei ANCHETE de către ‘deranjatul’ Jack Smith și de administrația Biden coruptă și incompetentă?’, întreabă Donald Trump într-un mesaj postat pe rețeaua sa Truth Social.

‘Au încercat să-l forțeze pe Charlie, precum și multe alte persoane și mișcări, să-și înceteze activitățile. Ei au folosit Departamentul de Justiție împotriva adversarilor politici ai lui Joe Biden, inclusiv împotriva MEA!’, a continuat Trump.

Jack Smith, el însuși vizat de o anchetă administrativă de la revenirea la putere a lui Donald Trump, a fost numit procuror special în 2022.

El a lansat urmăriri penale împotriva lui Donald Trump pentru tentative ilegale de a anula rezultatele alegerilor din 2020 și pentru păstrarea unor documente clasificate după ce și-a încheiat primul mandat la Casa Albă.

Acuzațiile au fost retrase după realegerea lui Trump, conform tradiției de a nu urmări penal un președinte în exercițiu. Jack Smith a demisionat ulterior din Departamentul de Justiție.

Fără a-i menționa numele, președintele Trump l-a criticat și pe Juan Merchan, care a prezidat procesul Stormy Daniels. Președintele a fost găsit vinovat de 34 de capete de acuzare, pentru plăți ascunse de 130.000 de dolari către fosta vedetă de filme pentru adulți.

Trump și-a exprimat speranța că judecătorul ‘corupt’ va plăti ‘într-o zi un preț foarte mare pentru acțiunile sale ilegale’.

De la asasinarea lui Charlie Kirk, tabăra republicană și-a intensificat pozițiile vehemente împotriva democraților și a organizațiilor progresiste, acuzate că promovează violența politică.

‘Stânga radicală a cauzat daune enorme țării’, a declarat președintele republican marți, înainte de a pleca într-o vizită de stat în Regatul Unit. ‘Dar remediem situația’, a mai spus Trump.

Tags: criticăSUATrump
Categorii: ExterneȘtirile zilei