X

SUA : Trump îl va primi pe Macron pentru un dineu la reşedinţă istorică a lui George Washington

Donald şi Melania Trump îi vor primi pe Emmanuel şi Brigitte Macron pentru un dineu la Mount Vernon, reşedinţă istorică a lui George Washington, cu ocazia vizitei de stat pe care preşedintele francez o va efectua în SUA la sfârşitul lui aprilie, relatează AFP, potrivit agerpres.

Domeniul care a aparţinut primului preşedinte al Statelor Unite va fi “o reamintire plăcută a statului unic al Franţei, cel dintâi aliat al Americii”, a subliniat vineri purtătoarea de cuvânt a executivului american, Sarah Sanders.

Citește și : Slovacia : Şeful poliţiei refuză să demisioneze la apelurile manifestaților

A doua zi după acest “dineu privat”, care va avea loc la 23 aprilie, Emmanuel Macron va fi primit la Casa Albă pentru prima vizită de stat a preşedinţiei Trump.

La 25 aprilie, şeful statului francez se va adresa parlamentarilor Congresului american, reuniţi în sesiune comună.

Emmanuel Macron, care întreţine bune relaţii cu omologul său american, a desfăşurat covorul roşu pentru acesta în iulie, la Paris. Soţii Trump au fost invitaţi la un dineu la etajul al doilea al Turnului Eiffel care oferă o privelişte minunată supra Parisului.

Mount Vernon, deschis publicului, este situat în Virginia, la circa 20 de kilometri sud de capitala federală.

În 2007, Nicolas Sarkozy a fost oaspetele omologului său american de la acea dată, George W. Bush, pentru o reuniune de lucru la Mount Vernon, reaminteşte AFP.

Citește și : Mark Zuckerberg anunţă noi măsuri şi restricţii Facebook în perspectiva alegerilor din mai multe state

Tags: Casa AlbaGeorge WashingtonMacronMount VernonSarah SandersSUATrump
Categorii: Știrile zilei