SUA: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând

Publicat:

SUA: Un acord de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor e mai aproape ca oricând

Un acord între Israel şi Hamas de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor din Fâşia Gaza este mai aproape ca oricând, susţine purtătorul de cuvânt al Consiliului securităţii naţionale al preşedinţiei americane, John Kirby, a consemnat miercuri AFP.

“Celor două părţi li s-a făcut o propunere bună şi amândouă trebuie să o accepte pentru a putea pune în aplicare” acordul de încetare a focului şi eliberare a ostaticilor, a declarat presei responsabilul american, potrivit stiripesurse.


Citește și : Moscova acuză YouTube că cenzurează conţinutul la comanda Washingtonului

Administraţia preşedintelui Joe Biden face de câteva săptămâni presiuni asupra guvernului premierului israelian Benjamin Netanyahu să accepte un armistiţiu. Marţi, şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a cerut pentru prima oară public Iranului şi Israelului să evite o “escaladare” a conflictului în plan regional.

“Mai întâi, nu vrem să vedem atacuri şi vom continua să lucrăm pe canalele diplomatice pentru detensionarea situaţiei”, a mai spus miercuri John Kirby. Însă “vă pot spune în mod sigur că Statele Unite sunt şi vor rămâne în poziţia de a ajuta Israelul să se apere cu o întreagă gamă de capacităţi militare”, a adăugat acesta, în contextul în care Pentagonul a anunţat desfăşurarea în Orientul Mijlociu de nave de luptă şi avioane de luptă suplimentare.

Citește și : Gazprom ar putea să nu mai tranziteze gaze naturale rusești prin Ucraina, afectând securitatea energetică a R. Moldova

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Pachete cu cocaină în valoare de 1 milion de dolari au ajuns pe o plajă din Florida în timpul furtunii Debby

Pachete cu cocaină în valoare de 1 milion de dolari au ajuns pe o plajă din Florida în timpul furtunii Debby Mai multe pachete care...

JO Paris 2024 – Tom Cruise, formaţiile franceze Phoenix şi Air vor participa la ceremonia de închidere

JO Paris 2024 - Tom Cruise, formaţiile franceze Phoenix şi Air vor participa la ceremonia de închidere După ceremonia de deschidere din 26 iulie, care...

Cineastul David Lynch spune că este prea bolnav pentru a mai regiza personal filme

Cineastul David Lynch spune că este prea bolnav pentru a mai regiza personal filme Cineastul David Lynch a declarat că acum este prea bolnav pentru...

OMS va trimite peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielitice în Gaza

OMS va trimite peste 1 milion de vaccinuri antipoliomielitice în Gaza Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat miercuri că va trimite peste 1 milion...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.