SUA: Un bărbat este inculpat pentru declanşarea unui incendiu în Munţii Santa Ana din California

Publicat:

Un bărbat acuzat că a declanşat un incendiu în Munţii Santa Ana, la circa o sută de kilometri nord de San Diego, a compărut vineri în faţa unui tribunal californian, dar audierea sa a fost amânată cu o săptămână, relatează AFP, potrivit agerpres.

Forrest Gordon Clark a fost inculpat miercuri de biroul procurorului din comitatul Orange pentru incendiere deliberată cu circumstanţe agravante, distrugere de proprietăţi locuite şi incendiu de pădure. El riscă să fie condamnat la închisoare pe viaţă.


Citește și : Gaza şi Israelul sunt „periculos de aproape” de un nou conflict, avertizează Uniunea Europeană

El “este acuzat că a aprins un incendiu în canionul Trabuco, care a avariat sau distrus cel puţin 14 structuri”, a anunţat joi procurorul într-un comunicat.

Incendiul, denumit “Holy Fire”, a distrus de luni peste 7.300 de hectare şi nu era izolat vineri decât în proporţie de 5%.

“Este o minciună”, a declarat bărbatul de 51 de ani, închis într-o celulă în interiorul unei săli de audieri a tribunalului din Santa Ana, la anunţarea capetelor de acuzare.

Citirea actului de acuzare a fost în cele din urmă amânată pentru 17 august, avocaţii bărbatului cerând o amânare pentru a putea studia probele acuzării.

Bărbatul a părut a fi tulburat şi, cel puţin o dată, şi-a scuturat capul ridicându-şi pletele negre.

La finalul audierii, magistratul a fixat o cauţine de un milion de dolari pentru Clark. “Pot să adun un milion de dolari imediat”, a răspuns el, în timp ce avocaţii lui încercau să-l convingă să nu vorbească.

Suspectul trebuia să compară încă de joi în faţa unui judecător pentru inculparea sa oficială, dar el a refuzat să-şi părăsească celula, forţând amânarea acestei audieri până a doua zi.

Citește și : Proteste la frontiera Fâşiei Gaza cu Israelul; doi morţi și zeci de răniţi

Shane Sherwood, şeful pompierilor din comitatul Orange, a explicat că focul s-a declanşat “aproape” de cabana bărbatului din canionul Jim Canyon. “În prezent efectuăm o anchetă privind modul în care s-a aprins focul”, a adăugat el.

Potrivit mai multor mărturii, autorităţile au descoperit “probe fizice” la faţa locului care au făcut ca Forrest Gordon Clark să devină suspectul numărul unu.

Înainte de arestare, el le-a declarat ziariştilor că nu are nimic de a face cu incendiul. “Nu am nicio idee ce s-a întâmplat. Am adormit şi mi-am pus dopuri în urechi. Când m-am trezit, lucrurile îmi ardeau”, a adăugat el.

Peste 21.400 de persoane din 7.400 de locuinţe au fost evacuate din cauza “Holy Fire”, potrivit serviciilor forestiere. Noi evacuări obligatorii au fost dispuse vineri dimineaţă şi câteva şcoli au fost închise din cauza avansului rapid al flăcărilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21

Judocanul Vadim Ghimbovschi a obținut medalia de bronz la Campionatul Mondial U21 Judocanul Vadim Ghimbovschi (90 kg) a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial...

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene

Trump sugerează că Israelul ar trebui să atace instalaţiile nucleare iraniene Fostul preşedinte Donald Trump a sugerat vineri că Israelul ar trebui să lovească instalaţiile...

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea

BNM va utiliza inteligența artificială în mai multe domenii-cheie. Care sunt acestea Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI)...

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor

BNM va utiliza inteligența artificială pentru a îmbunătăți eficiența operațiunilor Banca Națională a Moldovei (BNM) utilizează mai multe instrumente de inteligență artificială (AI) pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.