SUA: Un susținător al supremației rasei albe a pledat vinovat în cazul unei crime rasiste

Publicat:

James Jackson, un susținător al supremației rasei albe, a pledat vinovat la acuzațiile privind uciderea, cu ajutorul unei săbii, a unui bărbat de culoare la New York, în 2017, inculpatul explicând că intenționa să comită și alte crime rasiste, informează site-ul postului NBC, potrivit mediafax.

Individul va fi condamnat la închisoare pe viață, fără posibilitatea eliberării condiționate, după ce a pledat vinovat la șase capete de acuzare, inclusiv omucidere și infracțiuni motivate de ură rasială.


Citește și : Cel puţin 16 oameni au murit în protestele din Venezuela – VIDEO

Jackson, în vârstă de 30 de ani, a vorbit într-o manieră calmă, recunoscând că era înarmat cu o sabie și două cuțite atunci când a început să vâneze persoane de culoare pe străzile din zona Midtown Manhattan, adăugând că prima victima era doar de antrenament pentru atacuri rasiste viitoare.

Victima, Timothy Caughman, în vârstă de 66 de ani, era singur, colectând sticle pentru a le recicla, în momentul în care a fost înjughiat în spate. El s-a târât, sângerând, până la o secție de poliție, decedând ulterior la spital în urma rănilor suferite.

Cyrus Vance, procuror pentru districtul Manhattan, a avertizat în legătură cu “ascensiunea alarmantă a naționalismului alb” în Statele Unite.

Citește și : Emmanuel Macron salută „curajul sutelor de mii de venezueleni care mărşăluiesc pentru libertatea lor”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa

Ministrul Mediului: R.Moldova cea mai mică rată de împădurire din toată Europa Ministerul Mediului a dezvăluit recent descoperirea unei fraude de proporții în cadrul Ocolului...

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia

IGSU: O echipă de pompieri se pregătește de deplasare în Grecia Echipa pompierilor de combatere terestră a incendiilor forestiere din cadrul IGSU al MAI se...

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: ‘Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova’

Episcopul de Bălţi şi Făleşti, mesaj antiromânesc la Moscova: 'Mitropolia Basarabiei este un factor destabilizator în R.Moldova' Mai mulți deputaţi şi reprezentanţi din regiunea transnistreană...

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante

Moscova își dorește victoria lui Trump în SUA. Analiza presei din Rusia despre plusurile și minusurile acestei variante Conducerea Rusiei urmărește campania prezidențială din SUA...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.