SUA : Venezuela riscă să devină o amenințare la adresa securității

Publicat:

Statele Unite şi-au exprimat speranţa că reuniunea neoficială privind Venezuela, luni la ONU, va conduce la acţiuni internaţionale pentru a preveni actuala criză din această ţară să devină o ameninţare la adresa securităţii, potrivit unui document transmis vineri Consiliului de Securitate, relatează agerpres .

Ambasadoarea americană, Nikki Haley, este la originea convocării acestei reuniuni publice care se va ţine într-o sală a Naţiunilor Unite dedicată chestiunilor economice şi sociale.


Citiți și : Bazarea pe armele nucleare ”nu creează altceva decât un fals sentiment de securitate” a avertizat Papa Francisc

Venezuela se află în pragul incapacităţii de plată a datoriei sale externe, pe care vrea să o restructureze în pofida unei crize economice, politice şi umanitare ce durează de mai multe luni.

“Comunitatea internaţională trebuie să acţioneze în comun în privinţa crizei din Venezuela şi a impactului său umanitar înainte ca aceasta să se agraveze şi să devină o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţionale”.

În şase luni, peste 500.000 de venezueleni au fugit în Columbia şi în ţări vecine. Acestea trebuie să lupte în prezent împotriva traficului de fiinţe umane şi a afacerilor de exploatare sexuală.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

La un pas de tragedie. Un copac s-a prăbușit într-o curte

La un pas de tragedie. Un copac s-a prăbușit într-o curte Un copac s-a prăbușit într-o curte din Chișinău, în această seară. Citește și: Sărbătoare cu...

Sărbătoare cu conotație politică la Orhei și Bălți

Sărbătoare cu conotație politică la Orhei și Bălți La Orhei șui Bălți, manifestațiile dedicate Zilei Independenței au părut să poarte o conotație politică, transmite postul...

Cercetătorii au găsit cocaină în cadavre din secolul 17

Cercetătorii au găsit cocaină în cadavre din secolul 17 O echipă de cercetători de la Universitatea din Milano, Italia, a făcut o descoperire surprinzătoare în...

Câte miliarde cheltuie Rusia pentru a distruge Ucraina

Câte miliarde cheltuie Rusia pentru a distruge Ucraina În dimineața zilei de 26 august, armata rusă a lansat un atac masiv asupra Ucrainei folosind rachete...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.