
Reuters
Un număr semnificativ de alegători cu vârste mai mari, albi şi cu niveluri superioare de educaţie, categorii care au contribuit la victoria lui Donald Trump la scrutinul prezidenţial din 2016, par să se reorienteze către democraţi, tendinţă care ar putea înclina balanţa în alegerile pentru Congres de la jumătatea mandatului ce au loc în noiembrie, relevă un sondaj Reuters/Ipsos, conform agerpres.
Pe plan naţional, alegătorii albi cu vârsta peste 60 de ani şi studii universitare îi preferă în momentul de faţă pe democraţi în faţa republicanilor în cursa pentru Congres, cu o diferenţă de 2 puncte, a arătat sondajul, efectuat în primele trei luni ale lui 2018. În aceeaşi perioadă a lui 2016, aceeaşi categorie îi favoriza pe republicani, cu o diferenţă de 10 puncte în faţa democraţilor.
Citește și : Aproximativ 700.000 de persoane și-au părăsit locuinţele în acest an din cauza luptelor din Siria (ONU)
Este vorba de cea mai mare schimbare de orientare în preferinţele alegătorilor în favoarea democraţilor măsurată de Reuters/Ipsos în ultimii doi ani, iar dacă se continuă această tendinţă republicanii se vor zbate din greu să-şi menţină controlul asupra Camerei Reprezentanţilor şi posibil şi asupra Senatului la alegerile din noiembrie, ceea ce ar putea zădărnici agenda legislativă a preşedintelui Trump.
“Adevăratul electorat al republicanilor îl reprezintă albii mai în vârstă şi dacă pierd teren aici, se vor confrunta cu un tsunami”, a declarat Larry Sabato, profesor de ştiinţe politice la Universitatea statului Virginia. “Dacă merge aşa până în noiembrie, s-au ars” – a conchis Sabato.
This post was last modified on 10/04/2018 19:48 19:48