X

SUA vor continua ‘parteneriatului strategic’ cu Israelul, indiferent de numele premierului

Statele Unite au declarat marţi că intenţionează să continue ”parteneriatul strategic” cu Israelul, indiferent de rezultatul crizei politice care ar urma să ducă pentru a cincea oară la alegeri legislative în mai puţin de patru ani, relatează AFP, potrivit agerpres.

”Relaţia noastră cu Israelul nu depinde de cine deţine funcţia de prim-ministru”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei americane, Ned Price, în faţa presei, la Washington.

Vezi şi: CUTREMUR puternic în Afganistan (VIDEO)! Sute de oameni au murit! – Black News

Premierul israelian Naftali Bennett a anunţat luni că va vota pentru dizolvarea Parlamentului, în timp ce statul evreu se pregăteşte să-l primească pe preşedintele american Joe Biden la jumătatea lunii iulie.

În legătură cu posibilitatea revenirii la putere a fostului prim-ministru de dreapta Benjamin Netanyahu, cu care democraţii americani au avut uneori relaţii tensionate, Ned Price a dat asigurări că politica SUA nu se schimbă în funcţie de câştigătorul alegerilor israeliene.

Citeşte şi: 15 morţi şi 16 răniţi într-un atac rus în regiunea Harkiv – Black News

”Nu mă aştept ca evoluţiile politice din Israel să aibă consecinţe asupra ceea ce încercăm să realizăm împreună”, a menţionat purtătorul de cuvânt. ”Puterea parteneriatului nostru strategic nu depinde” de personalitatea liderilor celor două ţări, a subliniat el.

Premierul israelian Naftali Bennett şi ministrul de externe Yair Lapid s-au pus de acord luni să dizolve parlamentul, declanşând noi alegeri, Lapid urmând între timp să preia funcţia de prim-ministru, notează Reuters şi AFP, citând surse oficiale. Un vot va avea loc în parlament săptămâna viitoare, după care Lapid va deveni premier, a spus un oficial israelian citat de Reuters.

Tags: Benjamin NetanyahuisraelJoe BidenNaftali BennettNed PriceSUAwashingtonYair Lapid
Categorii: Sinteze