X

SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a opri construcţia gazoductului Nord Stream 2, avertizează Pompeo

Secretarul de stat american Mike Pompeo a declarat marţi, la Varşovia, că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru a opri construcţia gazoductului Nord Stream 2, care ar urma să lege Rusia de Germania, relatează AFP, scrie Agerpres.

Pompeo a subliniat lipsa voinţei de compromis din partea Washingtonului pe această temă, în contextul în care Germania a făcut marţi un gest de apropiere faţă de SUA, promiţând să importe din următorii ani gaz natural lichefiat american şi să construiască infrastructura necesară.

Citește și : Joaquin ‘El Chapo’ Guzman, găsit VINOVAT de un tribunal din New York

Potrivit secretarului de stat american, gazoductul a cărui construcţie a început anul trecut “trimite bani” spre Rusia făcând rău Europei.

“Deşi acest tip de tranzacţie comportă cu siguranţă un aspect comercial, el comportă un risc enorm pentru securitate”, a declarat Pompeo în cadrul unei conferinţe de presă comune cu ministrul polonez de externe, Jacek Czaputowicz.

“Cred că preşedintele Trump a fost foarte clar asupra faptului că SUA vor face tot ce le stă în putere pentru ca securitatea europeană să fie pe primul plan în ceea ce priveşte deciziile energetice”, a declarat el, întrebat dacă SUA iau în calcul sancţiuni.

Noul gazoduct ar urma să permită dublarea capacităţilor primului Nord Stream, care transportă gaz de pe coasta baltică a Rusiei până în Germania. El este susţinut de Franţa, dar puternic criticat de Olanda şi Polonia.

“Împărtăşim punctul de vedere potrivit căruia proiectul Nord Stream 2 nu serveşte securităţii energetice a Europei, îl considerăm un proiect ratat, chiar prejudiciabil pentru securitatea energetică a continentului”, a declarat Jacek Czaputowicz.

Citește și : Stoltenberg: NATO pregăteşte măsuri defensive în contextul anulării Tratatului INF

Ucraina este în mod special preocupată de faptul că Nord Stream 2 şi conexiunea prevăzută cu Turkstream i-ar putea permite Rusiei să o elimine ca ţară de tranzit, ceea ce ar putea-o expune la noi incursiuni militare ale Moscovei, notează AFP.

Vizita lui Pompeo are loc în contextul în care secretarul adjunct american al energiei, Dan Brouillette, a participat în Germania la o conferinţă privind gazul natural lichefiat – o zonă de compromis între aliaţi pentru a reduce dependenţa faţă de Rusia.

Tags: gazoductgermaniaMike PompeoNord Stream 2rusiaSUAvarsovia
Categorii: Diaspora