X

SUA vor încheia operaţiunile combatante din Irak, dar vor continua misiunile de instruire

Preşedintele SUA, Joseph Biden, va anunţa, cu ocazia întrevederii cu premierul irakian, Mustafa al-Kadhimi, încheierea operaţiunilor militare combatante din Irak, dar menţinerea trupelor pentru misiuni de instruire a membrilor serviciilor de securitate irakiene, conform Casei Albe, informează mediafax.

“Preşedintele Biden aşteaptă să îl primească la Casa Albă, luni după-amiază, pe premierul Irakului, Mustafa al-Kadhimi”, a declarat un oficial din cadrul Preşedinţiei SUA.

Citește și : SUA vor continua raidurile aeriene în sprijinul trupelor afgane dacă talibanii nu-şi opresc ofensiva

“Sigur că au existat discuţii, ieri, la Pentagon, despre domeniul securităţii şi prezenţa trupelor. Noi suntem în Irak la invitaţia lor pentru a ajuta la îmbunătăţirea capacităţilor serviciilor de securitate şi ale miliţiilor kurde Peshmerga în campania împotriva reţelei teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria (ISIS). Suntem pe cale să finalizăm a patra etapă a Dialogului Strategic. Au fost două etape în 2020 şi una anul acesta, în aprilie. Aceasta va fi etapa finală”, a afirmat oficialul de la Casa Albă, conform declaraţiilor postate pe site-ul instituţiei şi vizualizate de MEDIAFAX.

Citește și : SUA merg în direcția greșită în ce privește COVID-19, avertizează Fauci

“Am discutat şi încă sunt discuţii, dar am vorbit despre trecerea la o nouă etapă în campania militară; va fi o etapă în care încheiem aproape total misiunea combatantă împotriva ISIS şi trecem la o misiune de consiliere şi instruire de la sfârşitul anului”, a explicat oficialul citat.

Potrivit oficialului american, Joseph Biden şi Mustafa al-Kadhimi vor discuta şi despre securitatea energetică, precum şi despre investiţii americane pentru consolidarea sectorului privat din Irak, pentru crearea de locuri de muncă şi pentru îmbunătăţirea sistemului medical irakian. De asemenea, Washingtonul vrea să consolideze rolul Înaltei Comisii Electorale din Irak şi să îmbunătăţească mediul educaţional irakian. Statele Unite vor furniza Irakului 500.000 de doze de vaccin anticoronavirus şi vor oferi 155 de milioane de dolari pentru asistenţă umanitară.

Tags: Casa AlbaIrakMustafa al-KadhimiStatele Unite
Categorii: Sinteze