X

SUA vor menţine sancţiunile împotriva Rusiei

John Bolton, consilierul pe securitate naţională al preşedintelui american, Donald Trump, anunţă că SUA vor menţine sancţiunile împotriva Rusiei până când Moscova îşi va schimba comportamentul, scrie Reuters, potrivit news.ro.

Vorbind în timpul unei conferinţe de presă de la Kiev, Bolton a spus că el i-a transmis preşedintelui ucrainean, Petro Poroshenko, că Moscova nu ar trebui să intervină în alegerile prezidenţiale de anul viitor din Ucraina.

Citește și: Fosta preşedintă sud-coreeană a primit la recurs 25 de ani de închisoare

Joi, Bolton a anunţat că a avertizat Moscova să nu se implice în alegerile de la mijlocul mandatului din SUA de anul acesta, în timpul discuţiilor cu şeful Consiliului de Securitate Naţională a Rusiei, Nikolai Petrushev.

“Am fost clar că nu vom tolera amestecul în alegerile din 2018 şi că suntem pregătiţi să luăm măsurile necesare pentru a preveni acest lucru”, a declarat Bolton într-o conferinţă de presă după discuţiile de peste cinci ore cu Patrushev, de la Geneva.

Washingtonul a impus sancţiuni economice Moscovei, suspectând că Rusia s-a implicat în alegerile prezidenţiale americane din 2016 pentru a înclina balanţa în favoarea lui Donald Trump. Procurorul special Robert Mueller coordonează în prezent o anchetă în acest sens. Rusia neagă acuzaţiile.

Citește și: Sute de polițiști au fost arestați în Mexic. Mulți dintre ei nici măcar nu erau autorizați

Tags: Donald TrumpJohn BoltonNikolai PetrushevPetro PoroshenkorusiasanctiuniSUA
Categorii: Știrile zilei