X

SUA vor numi un ambasador în Sudan după 23 de ani

SUA vor numi un ambasador în Sudan după 23 de ani, a anunţat miercuri şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo, relatează AFP, potrivit agerpres.

“SUA şi Sudanul au decis să angajeze procesul vizând schimbul de ambasadori după 23 de ani”, a precizat el într-un comunicat.

Citește și : Melvin Theuma: Yorgen Fenech a dat ordinul de ucidere a jurnalistei Daphnei Caruana Galizia

“Această decizie este un pas înainte important în întărirea relaţiilor bilaterale americano-sudaneze, în special într-un moment în care guvernul de tranziţie condus de un civil aplică ample reforme”, a adăugat el.

Prim-ministrul acestui guvern, Abdallah Hamdok, a fost primit miercuri la Departamentul de Stat de către unul dintre adjuncţii lui Mike Pompeo. Este o vizită oficială istorică pentru un şef de stat sau de guvern sudanez la Washington, prima din 1985. Relaţiile s-au deteriorat apoi în anii regimului preşedintelui sudanez Omar Hassan al-Bashir, înlăturat în primăvară sub presiunea străzii.

Subsecretarul de stat pentru afaceri politice David Hale, numărul trei al diplomaţiei americane, l-a “felicitat pe prim-ministrul Hamdok” şi “a exprimat susţinerea fără fisură a SUA pentru tranziţia democratică sudaneză”, potrivit unui alt comunicat.

El a făcut apel şi la finalizarea înfiinţării de instituţii de tranziţie.

Sudanul a fost clasificat drept “stat care susţine terorismul” de la începutul anilor ’90, când Omar Hassan al-Bashir l-a primit pe Osama bin Laden.

Citește și : Misiunea mass-media este din ce în ce mai importantă în prezent (IESE Business School)

Sudanul cere să fie retrasă de pe această listă neagră, care afectează investiţiile şi complică relansarea economică a ţării.

Guvernul american a anunţat recent că este gata să întoarcă această pagină dacă Sudanul realizează progrese suficiente, subliniind totuşi că procesul va dura un anumit timp.

Tags: Abdallah HamdokambasadorMike PompeoOmar Hassan al-BashirSUASudanwashington
Categorii: Știrile zilei