Sub presiunea crimelor în serie, ministrul justiției din Cipru a demisionat

Publicat:

Ministrul cipriot al justiţiei, Ionas Nicolaou, a demisionat joi, în contextul scandalului public provocat de modul în care poliţia a anchetat dispariţia unor femei din alte ţări, victime ale unui presupus ucigaş în serie neprins timp de aproape trei ani, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În ultimele trei săptămâni au fost găsite cadavrele a trei femei, aruncate în trei locuri la vest de capitala Nicosia. Anchetele sunt în curs în alte trei cazuri de dispariţie, inclusiv două fete în vârstă de şase, respectiv opt ani.


Citește și: Venezuela dă în clocot! Guaido îndeamnă la grevă generală, Maduro anunță pedepsirea trădătorilor

Un ofiţer în vârstă de 35 de ani a fost arestat şi potrivit poliţiei a recunoscut în total şapte crime, după ce a luat legătura cu femeile pe un site de întâlniri.

“L-am informat pe preşedintele republicii că demisionez din motive de sensibilitate politică”, a declarat Nicolaou presei, după ce a fost primit de şeful statului, Nicos Anastasiades. Ministrul a precizat că demisia a fost acceptată.

Citește și: Profesorii din Florida vor intra înarmați în clase

Autorităţile cipriote au fost criticate pentru că nu au anchetat riguros de la început informaţiile privind dispariţiile unor femei. Primele despre care se presupune că au fost victimele criminalului în serie sunt două românce, mamă şi fiică, dispărute în septembrie 2016, iar ultima – o filipineză – în august 2018.

Poliţia susţine că va ancheta toate presupusele neajunsuri în aceste dosare.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.