
Agenții economici din mediul rural pot beneficia de subvenții de până la 310 mii de lei pentru investiții și crearea locurilor de muncă, în cadrul unui program de susținere a inițiativelor locale, anunță ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, citată de postul public de televiziune Moldova1.
Citește și: Dezastru în Răut. Apa râului este poluată cu substanțe toxice
Potrivit acesteia, Guvernul poate acoperi până la 65% din costul proiectului, iar restul de 35% reprezintă contribuția angajatorului. Sprijinul financiar este destinat investițiilor necesare pentru desfășurarea activității economice.
Pentru a beneficia de finanțare, angajatorii trebuie să prezinte un plan de afaceri care să prevadă crearea a cel puțin unui loc de muncă.
În ultimii patru ani, au fost acordate 136 de subvenții în 26 de raioane ale țării, cele mai multe pentru domeniul agriculturii. Datorită acestor proiecte au fost create peste 200 de locuri de muncă, susține ministra.
This post was last modified on 28/03/2026 10:40 10:40