Subvenții în valoare de 427,2 milioane de lei pentru agricultorii moldoveni, în luna ianuarie

În luna ianuarie 2025, în conturile agricultorilor moldoveni au fost transferate subvenții în valoare de 427,2 milioane de lei, cu aproximativ 70% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2024.

Datele au fost prezentate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA), menționând că aceasta este cu peste 364% mai mult comparativ cu cifra pentru luna ianuarie 2023.

Citește și: Gazprom și-a majorat producția cu zeci de miliarde de metri cubi de gaze

Banii au fost transferați fermierilor prin diverse mecanisme de subvenționare, după cum urmează: 300,7 milioane de lei – sumă aprobată pentru 555 de cereri primite în 2023, referitoare la plata subvențiilor post-investiționale; 125 de milioane de lei – sumă aprobată pentru 3 cereri primite în 2023 și 848 de cereri primite în 2024, referitoare la plăți suplimentare (credite de investiții, tăieri de plantații perene, prime de asigurare); 1,5 milioane de lei – sumă aprobată pentru 3 cereri primite în 2023, referitoare la plăți în avans.

Ministerul Agriculturii a reamintit că, potrivit Legii bugetului de stat, mărimea Fondului Național pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru anul 2025 este de 1,7 miliarde de lei.

Citește și: UE va elimina plafonul impus la preţul gazelor naturale

This post was last modified on 03/02/2025 19:12 19:12

Tags: subventii
Economie