X

Subway analizează o posibilă vânzare care ar evalua compania la peste 10 miliarde de dolari

Lanţul american de restaurante fast-food Subway analizează o posibilă vânzare a afacerilor sale, a declarat miercuri pentru Reuters o sursă din interiorul companiei, transmite agerpres.

Această tranzacţie ar putea să evalueze compania la peste 10 miliarde de dolari, a informat anterior Wall Street Journal. Procesul de vânzare, care deocamdată este într-o fază incipientă, ar urma să atragă oferte de la alte companii precum şi de la fondurile de tip private-equity, susţine Wall Street Journal, care adaugă însă că nu există nicio certitudine că se va ajunge la un acord.

Citeşte şi: Pericolul ignorării Orientului Mijlociu – Black News

“În calitate de companie privată, nu dorim să facem comentarii cu privire la structura acţionariatului sau planurile de afaceri”, a precizat un purtător de cuvânt de la Subway.

În 2021 au mai apărut informaţii în media că Subway se pregăteşte de o vânzare, însă compania a dezminţit aceste informaţii.

Citeşte şi: 8 miliarde de oameni pun presiune pe Pământul nostru până la punctul în care va ceda (editorial) – Black News

Subway este unul dintre cele mai mari nume în sectorul fast-food, cu mai mult de 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări, inclusiv în România. Compania americană, renumită pentru sandwich-urile sale, este deţinută de cele două familii fondatoare de peste cinci decenii.

În România, Subway are 38 de restaurante, dintre care 16 sunt în Bucureşti.

Tags: fast-foodSubway
Categorii: Știrile zilei