‘Succes major’ pentru România în două comisii din Parlamentul European. A fost aprobată cererea privind prelungirea PNRR

”Succes major” pentru România în Parlamentul European, după ce Comisia pentru Bugete și Comisia pentru Afaceri Economice a aprobat prelungirea cu 18 luni a acordurilor privind PNRR.

Anunțul a fost făcut de europarlamentarul Victor Negrescu, care a precizat că urmează votul final în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, potrivit stiripesurse.

Citește și: Tiraspolul încurajează producerea energiei verzi. Igor Boțan: Criza energetică a forțat schimbarea de atitudine

”Totodată, am obținut posibilitatea ca proiectele să continue cu alte finanțări europene”, mai spune el.

Ce a propus România, concret, în cererea din Parlamentul European:

Prelungirea cu 18 luni pentru proiectele mature din PNRR
– Transferul proiectelor nefinalizate către alte surse de finanțare
– Acces simplificat la fonduri pentru IMM-uri, societatea civilă și partenerii sociali
– Mai multă flexibilitate pentru revizuirea planurilor în contextul geopolitic actual
– Prioritate pentru investiții în educație și cultură
– Implicarea autorităților locale, regionale și a Parlamentului European
– Aplicarea normelor financiare clare pentru o implementare eficientă
– Protejarea banilor europeni prin combaterea fraudei și corupției

Cum încearcă Guvernul să „salveze” cele 13 miliarde de euro din PNRR

Citește și: Haosul promovat de Trump atrage recesiune globală și riscuri de creștere a inflației

Aflată în fața unei mize uriașe, pierderea a peste 13 miliarde de euro, România încearcă să obțină de la Comisia Europeană acordul pentru modificarea Planului Național de Redresare și Reziliență.

Renegocierea PNRR și deblocarea integrală a peste un miliard de euro din cererea de plată numărul trei sunt priorități imediate ale discuțiilor care au început la Bruxelles.

This post was last modified on 20/05/2025 18:43 18:43

Tags: Parlamentul EuropeanRomania
Externe