X

Sudan: Acord privind formarea unui Guvern de tranziție

Armata sudaneză și reprezentanții opoziției au ajuns vineri la un acord pentru formarea unui Guvern de tranziție, după săptămâni de negocieri și după o reprimare violentă a protestelor pro democrație, potrivit DPA, scrie mediafax.

Principalul grup din opoziție, Forțele pentru Libertate și Schimbare (FFC) și reprezentanți ai Armatei vor conduce pe rând un consiliu care va guverna țara în următorii trei ani. După această perioadă vor fi organizate alegeri, informează agenția națională de știri SUNA.

Citește și : Macron, gest de reconciliere cu jurnaliștii: nu va desfiinţa sala presei din Palatul Elysee

Negocierile privind formarea acestui consiliu au început în luna mai, însă ambele părți doreau să conducă noua instituție. Armata și opoziția au ajuns la un compromis luna aceasta. Astfel, conducerea noului consiliu va fi asigurată de ambele părți, prin rotație.

„Îi asigurăm pe cetățenii sudanezi că acest acord nu va exclude niciun grup”, a declarat Mohamed Hamdan Dagalo, vicepreședintele Consiliului Militar de Tranziție (TMC).

Potrivit înțelegerii, din noul organism vor face parte șase civili și cinci reprezentanți ai Armatei. Consiliul va fi condus de un reprezentant al Armatei în prima jumătate a perioadei de trei ani, iar în restul perioadei, conducerea va fi asigurată de un reprezentant al opoziției.

„Acordul reprezintă un pas esențial în direcția atingerii obiectivelor revoluției”, a declarat unul dintre liderii FFC, Omer Adigir.

Citește și : Noi probleme pentru Salvini: Nava unui ONG german cu 65 de migranţi la bord se îndreaptă spre Italia

Cele două părți au convenit și investigarea violențelor recente din Sudan, care au dus la moartea a zeci de persoane.

Tags: acordarmataFFCguvernopozitiaSudan
Categorii: Știrile zilei