Sudanul de Sud recăpătat dreptul de vot în Adunarea Generală a ONU, după ce a achitat o parte din datorii

Publicat:

Sudanul de Sud şi-a recăpătat joi dreptul de vot în Adunarea Generală a ONU, după ce a achitat o parte din datoriile către organizaţie, a anunţat vineri un purtător de cuvânt al Organizaţiei Naţiunilor Unite, citat de AFP, potrivit agerpres.   

“Sudanu de Sud a efectuat plata necesară pentru reducerea arieratelor”, a declaat Brenden Varma, fără a preciza suma.


Citește și : Polonia cere din nou Germaniei despăgubiri de război

Pentru a putea participa din nou la vot, guvernul de la Juba trebuia să achite cel puţin 22.804 dolari, arată AFP.

Articolul 19 al Cartei Naţiunilor Unite prevede suspendarea dreptului de vot în Adunarea Generală pentru ţările care au arierate mai mari decât contribuţia pe doi ani.

Interdicţia de vot s-a aplicat în ianuarie şi pentru Republica Centrafricană şi Congo; cele două state au trimis recent scrisori prin care notificau secretariatului ONU intenţia de a plăti. Sumele minime necesare sunt de 29.395, respectiv 90.844 de dolari.

Situaţia Iranului, căruia i s-a suspendat dreptul vot de la începutul anului, este în continuare nerezolvată. Guvernul de la Teheran trebuie să reducă arieratele cu minimum 16.2 milioane de dolari. Iranul nu a avut până acum posibilitatea practică de a plăti din cauza sancţiunilor impuse de SUA. “Continuăm să lucrăm la o soluţie viabilă” a situaţiei, a declarat agenţiei France Presse purtătorul de cuvânt al ONU, Stephane Dujarric.

Citește și : Ungaria, prima țară din UE care începe vaccinarea cu Sputnik V

Statele Unite, care datorează ONU, conform estimărilor actuale, circa 1,3 miliarde de dolari, nu intră sub incidenţa articolului 19.

Bugetul anual de funcţionare al ONU este de circa 3,2 miliarde de dolari, la care se adaugă circa 6,5 miliarde de dolari pentru operaţiunile de menţinere a păcii.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou

Rust, difuzat în premieră la 3 ani după ce Alec Baldwin a împușcat-o pe Halyna Hutchins pe platou Filmul „Rust” va avea premiera la un...

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia

Eșec juridic pentru X: Platforma lui Musk trebuie să plătească o amendă mare în Australia Platforma de social media X, deținută de Elon Musk, a...

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată ‘deplorabilă’ de republicani

O statuie a lui Trump dezbrăcat, considerată 'deplorabilă' de republicani O marionetă de 13 metri înălţime cu chipul unui Donald Trump complet dezbrăcat a fost...

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro

Operă de artă cu stema Țării Românești, scoasă la licitație la Barcelona. Cumpărătorul este un cetățean român și a plătit 500.000 de euro Un cetățean...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.