X

Suedia cere o anchetă rapidă şi transparentă în cazul avionului ucrainean prăbuşit

Premierul suedez, Stefan Lofven, a cerut vineri o investigaţie “transparentă” şi “rapidă” în cazul avionului ucrainean prăbuşit miercuri la Teheran şi ai cărui 176 de pasageri, dintre care 10 suedezi, au murit, transmite EFE, potrivit agerpres.

Canada şi Statele Unite au relevat joi că dispun de indicii că zborul 752 al Ukraine International Airlines ar fi putut fi doborât cu o rachetă, în mod accidental, de Iran, însă Teheranul respinge această ipoteză şi a solicitat furnizarea informaţiilor în acest sens comisiei de anchetă.

Citeşte şi: La intervenţia Rusiei, Israelul eliberează un spion sirian

“Suntem de acord că aceste informaţii cresc şi mai mult necesitatea unei investigaţii rapide, complete şi transparente şi că ţările afectate trebuie să aibă opţiunea de a contribui cu experţi şi să aibă acces la toate datele”, a arătat Lofven, într-un comunicat remis agenţiei suedeze TT.

Premierul suedez a mai arătat că a discutat telefonic joi seara cu omologul său canadian, Justin Trudeau, şi cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, convenind un contact “strâns” şi “continuu”, la fel ca şi cu restul ţărilor afectate de accident.

Citeşte şi: Japonia cere ajutor la Interpol pentru arestarea Carolei Ghosn

Tags: avion prabusitIranStefan LofvenSuediateheranUkraine International Airlineszborul 752
Categorii: Știrile zilei