Suedia: Formaţiunea antiimigraţie Democraţii Suedezi, scor record de 20% înaintea alegerilor legislative din septembrie (sondaj)

Publicat:

Principalele trei partide din Suedia se află la aproape acelaşi nivel în opţiunile electoratului, cu mai puţin de patru luni înaintea alegerilor legislative, formaţiunea antiimigraţie Democraţii Suedezi ajungând la cota record de 20%, conform unui sondaj publicat miercuri în cotidianul Dagens Nyheter, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Sprijinul electoratului faţă de Democraţii Suedezi a crescut de când formaţiunea a acces pentru prima dată în parlament, în 2010, partidul fiind pe cale să câştige în acest an cel mai bun scor din istoria sa, după ce în 2014 a obţinut 14% din voturi.


Citește și : Amnesty International anchetează crimele comise de ARSA în Myanmar

Creşterea numărului de solicitanţi de azil în 2015, când Suedia a primit 160.000 de refugiaţi, a intensificat temerile legate de suprasolicitarea statului social şi creşterea infracţionalităţii, dând un impuls acestui partid, care vrea ca Suedia să-şi închidă porţile pentru migranţi.

Sondajul, realizat de institutul ISPOS, plasează formaţiunea Democraţii Suedezi la foarte mică distanţă de Social-Democraţi, aflaţi la guvernare, cotaţi cu 24%, şi de Moderaţi (centru-dreapta), cu 22%.

La precedentele alegeri, Social-Democraţii au obţinut 31% din voturi, iar Moderaţii 23,3%.

Citește și : Coreea de Nord le permite jurnaliștilor sud-coreeni să viziteze situl de testare nucleară

Suedia este guvernată în prezent de o coaliţie minoritară formată din Social-Democraţi şi Verzi, sprijinită în parlament de Partidul de Stânga. Împreună, aceste partide au obţinut 37% din intenţiile de vot în sondajul IPSOS.

De cealaltă parte, Moderaţii, Centrul, Creştin-Democraţii şi Liberalii cooperează şi se vor prezenta în alegeri ca un bloc. Sondajul indică pentru formaţiunile respective un scor total de 39%.

Niciunul din blocuri nu ar putea forma o majoritate fără Democraţii Suedezi, dar ambele au exclus un acord cu acest partid, care îşi are rădăcinile în extrema neonazistă.

Alegerile legislative vor avea loc la data de 9 septembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor

Mai mult de jumătate dintre statele UE cer un nou sistem care să faciliteze returnarea migranţilor Un număr de 17 state europene au cerut Comisiei...

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici

O moldoveancă de 18 ani, ucisă cu bestialitate de un vecin, la Băcău: Crima a avut loc sub ochii fraților mai mici O moldoveancă de...

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA

/FOTO/ Un nou record mondial! Cât cântărește cel mai mare pepene verde, cultivat vreodată de un bărbat din SUA A fost înregistrat un nou record...

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți

Mai mulți fani ai lui Ajax, arestați în timpul meciului cu Slavia Praga; Motivul pentru care au fost reținuți Ajax Amstedam a remizat în deplasare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.