Suedia îşi recheamă ambasadorul în Guatemala, în contextul tensiunilor privind o anchetă a unei comisii susţinute de ONU

Publicat:

Suedia şi-a rechemat ambasadorul în Guatemala “pentru consultări”, a anunţat duminică Ministerul de Externe de la Stockholm, în contextul unei dispute privind sprijinul său pentru o organizaţie susţinută de ONU care anchetează finanţarea preşedintelui Jimmy Morales în timpul campaniei electorale, relatează dpa, potrivit Agerpres.

“Fundalul acestei decizii este situaţia politică din ţară şi starea curentă a relaţiilor bilaterale cu Guatemala”, a precizat într-un scurt comunicat ministrul de externe Margot Wallstrom.


Citește și : Incendiu masiv într-un oraş portuar din sudul Bangladeshului. Nouă morți și sute de locuințe distruse de flăcări

Decizia de a-l rechema pe ambasadorul Anders Kompass ar trebui percepută ca “un semnal pentru Guatemala”, a adăugat ea. Un purtătorul de cuvânt al MAE suedez de la Stockholm nu a dorit să facă alte comentarii.

Suedia este un donator major pentru Comisia internaţională împotriva impunităţii în Guatemala (CICIG) susţinută de ONU, care a fost un subiect de dispută în naţiunea central americană.

Luna trecută, guvernul a cerut CICIG să părăsească ţară, dar decizia a fost invalidată de Curtea constituţională din Guatemala.

Organismul independent anticorupţie sprijină Guatemala în lupta împotriva corupţiei şi a crimei organizate de peste un deceniu. Investigaţiile CICIG au implicat zeci de oficiali guvernamentali şi i-au adus căderea inclusiv fostului preşedinte Otto Perez Molina în 2015.

De asemenea, comisia anchetează finanţarea preşedintelui Jimmy Morales în campania electorală şi a respins afirmaţiile guvernului că a încălcat legile guatemaleze.

Citește și : Netanyahu renunță la portofoliul de șef al diplomației israeliene

Guatemala a cerut în mai ca Suedia să-l înlocuiască pe Kompass, afirmând la acel moment că s-a amestecat în afacerile interne ale ţării.

Anders Kompass a fost numit ambasador în Guatemala în octombrie 2017. El a lucrat anterior în mai multe birouri ONU pentru drepturile omului din America latină şi în cadrul Înaltului Comisariat ONU pentru drepturile omului de la Geneva.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.