Suedia protestează împotriva sancţiunilor ruse şi îl convoacă la MAE pe ambasadorul Moscovei

Publicat:

Ministerul suedez al Afacerilor Externe a denunţat sâmbătă sancţiunile ruse împotriva unor responsabili europeni, printre care şi o cercetătoare suedeză, şi a anunţat că l-a convocat pe ambasadorul rus, relatează AFP, potrivit agerpres

“Am decis să convocăm ambasadorul pentru a-i transmite protestele noastre împotriva măsurilor ruse”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al diplomaţiei suedeze, Mats Samuelsson.


Citește și : Şapte credincioşi musulmani au fost ucişi de talibani la ieşirea dintr-o moschee din Afganistan

“Contrar sancţiunilor UE (…) sancţiunile ruse sunt arbitrare, juridic nesigure şi sunt expresia unor motivaţii politice”, a estimat ministerul.

Asa Scott, responsabila unui laborator specializat în substanţe puternice toxice din Suedia care a confirmat concluziile unui laborator german privind otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi se numără printre persoanele vizate de sancţiunile anunţate vineri de Moscova.

“Este cu totul inacceptabil că Rusia instituie sancţiuni fără fundament împotriva unei cercetătoare care îşi face treaba”, a precizat într-un comunicat Jens Mattsson, director general al Institutului de cercetări pentru apărare FOI, de care ţine laboratorul Asei Scott.

“Sancţiunea nu va influenţa activitatea institutului”, a afirmat el.

Pe lista de sancţiuni se află şi preşedintele PE David Sassoli, vicepreşedinta Comisiei Europene Vera Jourova, procurorul din Berlin Jorg Raupach şi deputatul francez Jacques Maire, raportor special privind otrăvirea opozantului Aleksei Navalnîi în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Vineri, Uniunea Europeană a condamnat deja decizia “inacceptabilă” şi nejustificată a autorităţilor ruse de a sancţiona opt cetăţeni europeni şi a anunţat “măsuri adecvate” drept răspuns la aceste sancţiuni.

Citește și : Birourile regionale ale organizaţiei lui Navalnîi au fost incluse pe lista organizaţiilor ‘extremiste şi teroriste’

Suedia şi-a exprimat “regretul că Rusia a ales să deterioreze şi mai mult relaţiile sale cu UE”.

“Noi luăm foarte în serios deteriorarea situaţiei democraţiei, a drepturilor omului şi a statului de drept în Rusia”, a precizat diplomaţia suedeză într-un comunicat.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia

O fetiţă de 3 ani din Moldova a fost găsită pe un şantier din Italia O fetiță de 3 ani din R.Moldova a fost găsită...

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit

Pfizer va testa în studii clinice un medicament oral pentru slăbit Grupul farmaceutic american Pfizer va testa în studii clinice o versiune modificată a unui...

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri?

Studiu: Cum sunt manipulați oamenii ca să nu renunțe la abonamentele pentru aplicații și site-uri? Studiu FTC: Majoritatea aplicațiilor și site-urilor web cu abonament practică...

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk

UE amenință platforma X cu o amendă uriașă. Ce legi încalcă rețeaua socială a lui Elon Musk Platforma X, fostă Twitter, a lui Elon Musk...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.